Legea noilor ere [2]

-continuare din Legea noilor ere [1]-

Acceptarea

Dacă oamenii acceptă că sunt aici pentru a-şi asuma confruntarea cu încercările, atunci se poate crea cu mai mare forţă energia de care au nevoie pentru a le face faţă. Asta, pentru că, odată ce se acceptă faptul că viaţa poate fi dificilă, acest lucru nu va va mai speria ci, mai degrabă, îl va motiva pe războinicul spiritual să se mobilizeze.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă omul în acceptarea asumării şi a responsabilităţii acţiunilor sale este dorinţa profundă de a evita durerea consecinţelor acestui comportament. Dar acest curaj al confruntării şi rezolvării problemelelor, în mod impecabil, este cel care aduce şi hrăneşte cu adevarat, evoluţia semnificativă în viaţă.

Asumarea problemelor reprezintă taisul întâmplării fericite, care separă succesul, de eşec – sau, mai bine spus, evoluţia, de stagnare. Problemele facilitează apariţia celor mai bune eforturi pentru soluţionarea şi rafinarea curajului şi a înţelepciunii, în cautătorul impecabil.

În mod categoric, oamenii cresc mental şi spiritual, datorită anticipării şi obstacolelor stresante. Prin durerea confruntării şi rezolvării puzzle–rilor şi scenariilor vieţii, se învaţă înţelesul superior al ştiintei iubirii. Simplul adevăr este că unele dintre cele mai importante realizări – şi, cu adevărat, cele mai extraordinare evoluţii – se nasc atunci când omul se află la răscrucea dificilă a dilemelor.

Cele mai mari încercări şi revelatii apar atunci când omul se află în afara „zonei de confort”, când este uimit, nesatisfăcut sau chiar într-o stare de disperare îngrozitoare. Asta, pentru că, în astfel de momente, se propulsează prin propriul disconfort, este obligat să explodeze şi să spargă cuşca, în căutarea unui mod de viaţă mai bun şi mai satisfăcător din punct de vedere spiritual.

Impecabilitatea – Starea de Graţie

Ce înseamnă impecabilitatea? Dacă e definită ca fiind, pur şi simplu, ”a face întotdeauna tot ce se poate mai bine”, înseamnă că nu se înţelege premiza ei de bază. Pentru a rămâne impecabili, este nevoie de un efort cu atât mai mare, cu cât scopurile înţelepciunii şi constiintei dobândite sunt mai extinse. Cu cât este mai extinsă conştiinţa, cu atât mai multe se “ştiu”. Cu cât se ştie mai mult, cu atât este mai mare responsabilitatea de a trăi corespunzător acestei cunoaşteri.

Mulţi sunt în cursul procesului extinderii conştiinţei vibraţionale, procesul transformării într-un participant conştient cu sufletul. Vor deveni ceea ce este sufletul lor, descoperindu-şi identitatea principală.

Atunci când se creşte spiritual, acest lucru se întâmplă  pentru că s-a creat deschiderea căutării creşterii şi trecerii la acţiune, lucrării pentru dobândirea acestei evoluţii.

Impecabilitatea implică extinderea deliberată a Fiinţării către evoluţie.

Impecabilitatea conduce într-o stare de graţie. Impecabilitatea nu presupune să se fi atins luminarea sau să se fi învăţat tot ceea ce era de învăţat. Înseamna, mai degraba, că deja se merge pe singură cale – pe calea corectă către aceste obiective.

Aşadar, se poate defini Impecabilitatea, în două etape sau faze:

1) Impecabilitatea condiţionată: este atunci când entitatea nu e foarte avansată, dar lucrează totuşi în sensul atingerii stării de maestru. A face tot ce se poate mai bine. A folosi cunoaşterea pe cât de bine poate cineva să o folosească, pentru a face ceea ce este bine, chiar şi atunci când mai există încă ignoranţa şi idei preconcepute naive. Prin asta se înţelege să se creadă cu adevărat că ceea ce se face este pe calea cea bună – chiar dacă asta nu reprezintă adevărul întreg sau extins. Toţi trec prin asemenea faze. În această fază, dacă se face o greşeală, este o greşeală inocentă, în care chiar s-a crezut cu sinceritate că se face ceea ce se simtite că este bine.

2) Maiestria impecabilitatii: Aceasta este o fază a sufletului în existenţa omenească, ce se află la apogeul stării de Maestru. Cineva foarte avansat, cineva care face ceea ce spune. Atunci când nu există niciun conflict între ceea ce crede cineva că este calea cea buna şi ceea ce este această cale cu adevărat.

Ambele faze activează ceea ce s-ar putea numi o stare accelerată de graţie. Graţia reprezintă ajutorul din partea Sinelui Divin, care ajută să se obţină rezultatul dorit, în situaţiile în care se face tot ce poate mai bine. Ea poate fi concepută ca fiind „Îngerul Păzitor”, pentru că în multe cazuri, exact asta este – un Înger Păzitor, Sinele Divin, care intervine printr-o întâmplare fericită în anumite situaţii, pentru a fi ajutat pe calea sa.

Dacă ar fi să fie redefinit ceea ce textele religioase definesc ca păcat, nu s-ar face in termenii poruncilor, ci mai degraba s-ar defini ca fiind „cunoaştere nefolositp.” A desfăşura o acţiune despre care se ştie că este incorectă – o acţiune aflată în conflict cu credinţele cele mai înalte.

Înţelepciunea se află înlăuntru

Toţi oamenii îşi doresc o înţelepciune mai mare decât au în prezent. Oricine caută o va găsi „ascunsă” în interiorul său. Şi, din păcate, acesta este ultimul loc în care o caută. E nevoie de muncă. Omul vede interfaţa divină dintre Dumnezeu şi om, ca aflându-se în ceea ce se numeşte, în termeni academici, subconştient.

Chiar si textele voastre religioase spun ca Dumnezeu este in fiecare, ca fiecare este o scânteie a Divinului. Mintea subconştientă sau – „creierul din spate”, cum e, omeneşte, numit – e acea parte din om care este Dumnezeu. E acea porţiune mai mare din sinele superior, care conţine cunoaşterea a „toate câte sunt”, partea din om care conţine Înregistrările Akashice, memoria sufletului în legătură cu toate. 

Din moment ce subconştientul este Mintea Divina din om, scopul creşterii spirituale este atins, prin intarea în Grădina sacră a Înţelepciunii. În ea se intră prin aducerea la tăcere a minţii ego-ului. Meditaţia a constituit dintotdeauna poarta. Ea este cheia aducerii la tăcere a povestirii personalităţii – ego şi cea care îi permite „Vocii Sufletului Divin” să fie auzită. Dar, trebuie spus din nou – e nevoie de efort. Nu există scurtături. 

Reatingerea Dumnezeirii reprezintă scopul existenţei individuale în planul polarităţii. Naşterea există spre a se putea deveni, ca individ conştient, o expresie fizică a lui Dumnezeu. O expresie divină, în Fiinţare.

Provocarea este singura ţintă a sufletului, adevăratul ţel – şi, în călătoria fizică, ceasul bate la nesfârşit. Obţinerea dumnezeiescului în plan fizic se realizează prin eliberarea timpului, prin dorinţa imaculată care este împlinită pe tărâm fizic, prin combinarea cu înţelepciunea non-fizicului. Timpul contează.

În polaritate, schimbarea curentă a paradigmelor şi energiilor va poate dezechilibra relativ uşor în aceste vremuri grăbite. Adevăratul scop este deseori dificil de definit în mod subiectiv, balastul înţelegerii umplând deseori spaţiul dintre iluzie şi realitatea percepută. S-ar putea să se simtă că se trăieşte într-o distorsiune şi că nimic nu este exact ceea ce pare. În cadrul acestui proces se poate să se intre într-o stare de confuzi şi multumire de sine. Se poate pierde noţiunea timpului.  

Vieţile, fiecare moment al vieţii fizice, sunt preţioase, mult mai preţioase decât îşi pot da, unii dintre oameni, seama.  Timpul reprezintă o marfă preţiosă şi, în dualitate, această marfă este finită. Fiecare om va trece, la un anumit moment din viitor, în afara fizicului. În limbajul pământen, omul va muri. Aceasta reprezintă o condiţionalitate a fizicului, aşa cum este ştiut. Cu toate acestea, atât de mulâi oameni se poartă ca şi cum ar trăi veşnic. Într-adevar, sufletul este etern, dar omul nu va mai fi niciodată aceeaşi persoană, aceeaşi personalitate sau expresie care este acum, în nici o altă viaţă sau aspect al Fiinţării.

Aici oamenii se află pentru a învăţa, pentru a afla care sunt expresiile dumnezeirii fiecăruia în dualitate – şi această dualitate este cu adevărat un dar. Viaţa este un dar. Aici se află oamenii aici pentru a învata să co-creeze, deoarece sunt cu adevărat co-creatori ai Universului, ai Cosmosului, pentru a dobândi starea de Maestru şi atât de mulţi dintre oemani sunt atât de aproape de această realizare.

Carpe diem

Omul, până când nu se va preţui pe sine cu adevărat, nu se va afla în starea de graţie a impecabilităţii şi nu va fi motivat să pretuiască cu adevarat şi sa-şi optimizeze timpul. Daca nu se va pune mare preţ pe timpul care va este alocat, nu se va face tot ce se poate mai bine cu el. „Carpe Diem” se traduce cu „ trăieşte clipa” şi asta este atât de bine spus.

Trebuie să fie trecută fiecare clipă! Atât de mulţi oameni, în ciuda bunelor intenţii, îşi permit să fie anesteziaţti de mulţumirea de sine, în anumite faze sau în anumite condiţii ale călătoriilor pe care le-au ales. Mulţi dintre ei pierd timpul, îl folosesc greşit şi astfel, irosesc viaţă după viaţă. Lucrurile cu care nu se confruntă, ceea ce lăsaţi nerezolvat în orice moment sau în orice viaţă, va iesi din nou la suprafaţă. Se va repeta scenariul, până când îl va rezolva cu succes – şi acesta este un mare adevăr.

Folosirea timpului în dualitate este extraordinar de importantă şi ea reprezintă o întreprindere complexă, deoarece necesită căutarea impecabilităţii. Cere iubire de sine, pentru că până omul nu se preţuieşte cu adevărat, nu va cunoaşte cu adevărat valoarea vieţii şi a timpului. Şi până când nu va preţui timpul, aşa cum se cuvine, nu va fi hotărât sa îl folosească mai eficient. 

Disciplina naturală oferă instrumentele de bază pentru a soluţiona problemele vieţii. Fără disciplină e greu să existe îndrumarul necesar pentru concentrarea asupra lucrării de a va rezolva problemele. Mai simplu spus, se poate deveni imobil… apatic, mulţumit de sine sau leneş. Pe „scara înălţării” se poate urca, staţiona sau coborî.

În fizica tri-dimensională există o lege care spune că energia foarte bine organizată se va degrada în mod natural, dacă nu se află într-o stare dinamică. E mai uşor, conform legilor naturii, a te afla într-o stare de automulţumire pe plan fizic, decât a te afla într-o stare de mişcare ascendentă. E foarte logic. Legea Iubirii este cea care motivează toate sufletele către o conştiinţă mai extinsă – şi asta cere ca dinamica să… funcţioneze! Leneveala este cu adevărat unul dintre cele mai mari obstacole, pentru că a lucra înseamna a înota împotriva curentului. Trebuie trăită clipa!

Ordinea perfectă

Unii oameni spun sau simt că „Toate merg aşa cum trebuie, totul se află într-o ordine perfecta.” Dar acest concept reprezintă oarecum un paradox şi, asemenea unei cărţi de joc, are aceeasi imagine, oricum ar fi privit.

Dintr-o perspectivă superioară, toate se afla într-o ordine perfectă, dar din perspectiva omenirii aflate în dualitate, nu este aşa! Dacă ar fi aşa, atunci nu ar mai fi nevoie de lecţii, nu ar mai fi nevoie de ceea ce se numeşte reîncarnare.

Trebuie doar să se arunce privire în jur pentru a se şti că situaţia omenirii pe planeta Pământ este departe de a fi perfectă. Într-adevăr, nu va fi aşa cum trebuie, până când oamenii nu vor face ca asta să fie posibil!

-continuare în Legea noilor ere [3]-

Legea noilor ere [1]

Un adevăr esenţial al Legii Atracţiei se aplică gândului. Conform cerinţelor acestei legi, este imperios necesar să se înţeleagă faptul că fiecare gând avut are o anumită frecvenţă. Această frecvenţă rezonantă a gândului va atrage gânduri cu vibraţie similara. Cu cât mai multă atenţie şi concentrare i se acordă unui gând, cu atât mai puternic devine acesta. Daca există o frică sau o îngrijorare şi se ramâne fix în această zonă, poate apare un efect de bulgăre de zăpadă, prin care o frică sau o îngrijorare atrage alta şi alta. În acelaşi fel, daca apar gânduri către lucruri şi fapte pozitive, acele gânduri vor atrage mai multe vibraţii vindecatoare. Gândurile cheamă sentimente de aceeaşi natură. Câmpul auric vibrează conform gândurilor fiecăruia.

 Se atrag atât lucrurile de care omul se teme, cât şi pe cele pe care le iubeşte. În această situaţie omul nu are altă soluţie decât să devină paznic atent al gândurilor. Fiecare trebuie să aibă discernământ şi control în legătură cu direcţia în care îşi îndreaptă atenţia.  Aceasta este Legea Atracţiei. Numai că nu produsul final este cel care determină creaţia conştientă. Aici, pe Pămât se învaţă să se creeze în mod conştient, dar acest proces este mult mai complex.

Este necesar a se discuta despre Legea Atracţiei, despre cum funcţionează şi cum nu funcţioneaza ea uneori. Asta pentru că e foarte important sa se înţeleagă faptul că există o diferenţă între atracţia inconştientă şi cea conştientă. Exista unele excepţii de la cere şi ţi se va da. În primul rand, trebuie să fie vorba despre o credinţă urmată de acţiune. Apoi, trebuie să existe o armonie a Eu-lui multidimensional.

Fiecare om este o Fiinţă Multidimensională, funcţionând atât Cosmic cât şi Terestru, în multe formate diferite ale realităţii aflate în cadrul eternului Acum. Timpul reprezintă o iluzie intenţionată. Toate vieţile se petrec simultan, existând în acelaşi timp o comunicare subconştientă continuă între sinele multiplă. Fiecare viaţă este ca într-un cocon aflat într-o hologramă a Omni-Pământului. Fiecare hologramă succintă reprezintă o dinamică a unor realităţi alese dintre probabilităţi infinite. În consecinţă, fiecare viaţă le afecteaza pe celelalte şi acesta reprezinta un aspect al Legii Atracţiei.

Legea Atracţiei şi creaţia conştientă

Oamenii îşi crează realitatea – şi nu există altă regulă. Sunt acum prezenţi aici, la Şcoala Dualităţii, pentru a învăta cum se crează în mod responsabil. Există multe texte care vorbesc despre modul în care îşi crează fiinţele omeneşti, realităţile viitoare.

Inteligenţele superioare din Univers şi Multivers, în aceste vremuri în care idei false şi năstruşnice s-au vânturat şi se tot vântură, aduse lumii de profeţi mincinoşi au dat un avertisment: nu gândul singur este cel care crează în mod optim, ci mai degraba credinţa… credinţa exprimată în gând, prin intermediul unei minţi conştiente clare şi urmată de acţiune.

Aşadar, pentru a clarificare, s-a intervenit pentru a se spune că este înţelept să fie înlocuit cuvântul gândesc, cu cuvântul cred pentru că, în timp ce gândul pozitiv poate încuraja o nouă credinţă, până când omul nu crede ceea ce gandeşte, nu va putea genera o nouă realitate. Credinţa generează realitatea. Este logic.

Astfel trebuie înţeles, dincolo de cuvinte, ca a gândi gânduri pozitive poate conduce la materializare, doar dacă aceste gânduri sunt sincronizate cu credinţa. De exemplu, daca în adâncul sufletului omul crede că este nedemn de belşug sau în adâncul minţii crede că a acumula din plin, este materialist – şi, prin urmare, greşit – nu se va materializa belşugul, doar gândind la el. Daca se credeti că banii sunt rădăcina tuturor relelor, Legea Atracţiei nu va funcţiona până când nu se va schimba această credinţă profundă.

Cel ce crede că este sărac, şi va fi întotdeauna nevoit să se descurce cu greu, atunci această convingere va da naştere experienţelor pe care le are şi acum. Nu contează dacă îşi ia două sau trei servicii, credinţa profundă va fi generată şi proiectată în dimensionalitate şi se va manifesta cu siguranţă. Va exista totdeauna zbatere pe plan financiar.

Dacă unii cred că nu sunt prea isteţi, creierul lor va prelua această credinţă şi vor fi limitaţi. Cei ce cred că nu sunt prea atrăgători, se va proiecta această imagine în mod telepatic, pretutindeni în jur.

Oamenii vor proiecta, în mod constant, credinţele şi convingerile, sub forma manifestărilor care ies constant în faţa ochilor, când sunt la vederea lumii înconjurătoare. Ele formează o imagine în oglindă, a credinţelor împlinite. Nu se  poate scăpa de credinţe şi convingeri. Ele sunt, oricum, metoda prin care se crează experienţa.

De fapt, daca oamenii au credinţa ca ceilalţi oameni vor binele şi că se poartă frumos, aşa vor face. Daca însă se crede că lumea este împotrivă, atunci asta se va trăi. Şi dacă unii au credinţa că, de la vârsta de 40 de ani încolo, corpul începe să îmbătrânească şi să nu mai aibă forţă, atunci aşa va face. Exemplele arată cât se poate de clar adevărul spus mai înainte.

Actuala existenţă în spaţiul fizica este dată pentru a se învăţa şi a se înţelege că aceste credinţe, transformate energetic în sentimente, gânduri şi emoţii, vor determina toate experienţele. Punct. Experienţa poate schimba însă credinţele şi omul  deţine, în orice moment, controlul asupra a ceea ce alege să creadă. Cheia este a se forma credinţa, pe baza alegerilor conştiente făcute prin intermediul supra–sufletului şi nu prin programare inconştientă.

Pentru o mai bună întelegere trebuie înţeles şi acest concept, multi-dimensionalitatea.

Pornind de la un exemplu imaginativ: cel ce a venit având un număr de vieţi trăite ca preot sau călugar, vieţi în care s-au făcut legăminte stricte de sărăcie. Acesta a evitat materialul şi a aderat cu putere la credinţa că banii sunt rădăcina tuturor relelor.

Toate vieţile se desfăşoară simultan, în eternul acum. În viaţa din prezent omul se concentrează să-şi creeze realitatea. Este nevoie de belşug. Trebuie să se înţeleagă faptul că banii nu sunt răi, că ei sunt numai energie şi că această energie poate fi folosita numai pentru multe lucruri pozitive.

Deşi a citit toate cărţile şi toate articolele despre cum declanşează gândirea pozitivă Legea Atracţiei, cu toate acestea, nu vine nici un belşug.

Mulţi se vor fi depăşiti numeric, în spaţiul multi-dimensional.

Dacă există o duzină de vieţi aflate în desfăşurare, în momentul acum, în care se evită şi se respinge simultan ceea ce se crede că este material şi o singură viata în care se încearcă să se creeze belşugul, asupra cărui efort este proiectată cea mai multă energie?

Acum omul are capacitatea ca în minte acum să schimbe trecutul aparent şi să se creeze o armonică unificată, a ceea ce doreşte şi crede. Şi chiar despre bani, căci banii în sine nu reprezintă răul! Ei sunt energie şi, în noua paradigmă, se cere sa se înveţă a crea într-o maniera iubitoare, responsabilă. Se poate avea ceea ce se vrea şi ceea ce este necesitate, dar Credinţa trebuie să fie armonică, în multi-dimensionalitate.

Nu este vorba numai de Cere şi ţi se va da. Lucrurile trebuie proiectate în mintea armonică clara. Mintea este deasupra creierului. Mintea este multi-dimensională.

Afluxul multi-dimensional

Înţelegerea aspectului multi-dimensional al experienţei umane reprezintă chintesenţa înţelegerii modului de funcţionare al Legii Atracţiei.

Un element cheie al înţelegerii muti-dimensionalităţii îl reprezintă înţelegerea faptului că sinele superior – acea parte care se află deasupra fizicului – a pregătit scenariul anumitor încercări de viaţă, generatoare de evoluţie – şi acestea nu pot fi evitate sau îndepărtate la dorinţă. Ele sunt mai degrabă cursuri obligatorii din programa Universităţii Pământului, ce au fost alese sa fie urmate, pentru binele suprem. Şi la aceste materii nu se poate chiuli.

Aceste lecţii vor veni în cale, pentru ca s-a făcut o înscriere la ele; ele fac parte din Legea Atracţiei, provenind de la o minte superioară – şi nu există posibilitatea de a le evita.

Aceasta este o zonă în care gândirea în dualitate, care încearcă să îndepărteze un obstacol aparent cu puterea dorinţei, pare să sfideze Legea Atracţiei. S-ar putea intra într-o situatie inconfortabilă la munca si sa se realizeze că nu se ajunge la nici un rezultat, oricum s-ar aplica gândirea pozitivă. Acest lucru se întâmplă pentru ca există o lecţie cu care omul trebuie să se confrunte – şi, pâna când nu se va face asta, ea se va repeta iar şi iar, până când este dusă la bun sfârşit… Deoarece omul şi-a atras-o prin mintea superioară, creierul aspectului dualităţii nu poate să o evite. Lecţia se încheie, doar atunci când este stăpânită.

Acceptarea provocării

Chiar dacă este adevărat că prin gândurile şi credinţe se crează realitatea ce se trăieşte în dualitate, tot oamenii sunt cei care au creat şi au organizat, cu mare grijă şi chibzuinţă, încercările cu care se confruntă. Acestea au un scop superior. Fie că se crede, fie ca nu se crede această idee, omul îşi crează şi scrie singur testele. Aşa că, chiar dacă gândirea pozitivă reprezinta o frecventă cheie, ea este menită să ajute la abordarea lecţiilor de viaţă, fără să eludeze procesul de învăţare, în sine. Nu se pot ignora pur şi simplu sau a se dori să dispară lecţiile de evoluţie pe care omul şi le-a creat singur, cu scopul de a evolua. Asta, pentru că aranjamentele alese sunt, în majoritatea cazurilor, exterioare, dincolo de capacitatea aspectului dual al creierului-ego, de a le elimina sau de a le îndepărta prin voinţă. Va exista confruntarea cu ele, pentru că dintr-o perspectivă superioară, sinele divin le-a dorit. Scenariile tuturor încercărilor există în mintea superioară.

Nu este nimic mai stimulant sau mai demn de luat în seamă, decât dorinţa manifestată de evoluţie şi de schimbare în bine. Aceasta reprezintă, de fapt, misiunea fiecăreia dintre vieţile spiritului. Nu este îndeajuns a se medita sau a se vizualiza ţelul dorit, dacă nu se actionează la îndemnul acestei voci interioare – impulsul care stă la baza meditaţiilor şi vizualizărilor.

Intenţia, concentrarea şi meditatia trebuie să fie neapărat însoţite de acţiune. A deveni impecabili şi a atinge, în cele din urmă, luminarea nu înseamnă, aşa cum sugerează indirect anumite religii, ca se va trece brusc într-o fericită stare de uitare sau într-o stare detaşată de Nirvana. Maeştrii ştiu că sunt parte din Nirvana, la fel de mult acum ca oricând – trebuie doar să fie descoperită înlăuntrul fiecăruia.

Vor exista cu adevărat manifestări ciclice ale stărilor emoţionale, pentru că asta face parte din a fi om. Vor fi momente în care se va simţi apatia şi deprimarea. Sursa unei astfel de disperări nu este întotdeauna problema cu care omul se confruntă, ci ea poate fi uneori determinată numai de anumite aspecte astronomice. Cu toate acestea trebuie asumată confruntarea, ştiind că toate pot fi depăşite.

Aşadar este nevoie de conştientizarea faptului că Nirvana, cum este numită de oameni, este atinsă prin atitudine, prin confruntarea impecabilă a proiecţiei realităţii din jur – şi nu prin evitare, ignoranţă sau a da bir cu fugiţii.

Experienţa pământeană, stăpânirea cu măiestrie a dualităţii este dificilă. Acesta e un mare adevăr – unul dintre marile adevăruri ale dualităţii, un adevar care, de cele mai multe ori, nu este înţeles corect. Studierea şi măiestria vieţii necesită muncă. Nu se poate să se pună, pur şi simplu, cartea sub pernă şi să se doarmă pe ea. Trebuie citiră şi înţeleasă, pagină cu pagină, clipă de clipă.

Înţelegerea deplină şi acceptarea faptului că viaţa este o construcţie alcătuită din scenarii auto-planificate, în scopul evoluţiei spirituale, reprezintă un adevăr şi mai mare.

Ceea ce se numeşte destin reprezintă, de fapt, situaţiile auto-prestabilite pentru lecţia vieţii. Acest scenariu, pe care spiritul ce a vrut să vină pe Pământ şi l-a scris singur, cu cuvintele proprii, ajută atât să se facă faţă încercărilor, cât şi manifestării mai apoi a dorinţelor, dar nu pentru că se  protestează împotriva a ceea ce nu place. Pentru a trăi lumina dorinţei proprii trebuie să se aprindă pasiunea care o va elibera din fortăreaţa în care este ţinuta atât de bine sub control. Calea cea mai bună este aceea de a accepta provocarea purificării de sine, devenind un exemplu viu al propriei Lumini, în loc să se protesteze împotriva întunericului care mai exista încă în lumea 3D sau în loc să se aleagă izolarea de acesta.

-continuare în Legea noilor ere [2]-

Ucigaşi, împotriva propriului jurământ

Împotriva vieţii nimeni nu trebuie să fie. Mai bine zis nimeni nu ar trebui să fie. Viaţa îşi are un firesc al ei iar orice om, de la făt la copil, până la maturitate şi bătrâneţe, îşi are rostul şi timpul său. Împotriva vieţii nu este nimeni, din punct de vedere Divin. Nu este în nici un caz Dumnezeu. Mecanimele care duc la momentul declansării întregului act al procreaţiei sunt declanşate cu decenii în urmă (21 de ani). Sunt mecanisme declanşate la nivel de spirit uneori, de fapt totdeauna, dar am făcut această distincţie pentru a releva faptul că şi înainte de însufleţirea unui corp pregătirile sunt în toi.

Pe parcursul vieţii omul, pervertindu-se, răzvrătindu-se, ia unele decizii grave. Ia decizii împotriva lui sau împotriva altora. Cei care o fac împotriva altora o fac din necunoaştere, din inconştienţă sau don răutate. De plătit plătesc şi ei, dar plătesc şi cei puşi în situaţia de a lua această decizie.

M-am situat totdeauna împotriva morţii la cerere, la comandă. Am devenit conştient printr-o întâmplare dar, spun eu acum, şi ajutat, despre această crimă: uciderea fătului, avortul. De aceea am o luptă a mea, de conşientizare a omului despre faptele lor dăunătoare.

Cine sunt aceşti ucigaşi? Uneori “ei doi”, părinţii, cei care pun în practică avortul, cei care propăvăduiesc avortul, cei care împing spre avort, cei care pun plăcerea pe primul plan forţând apariţia sarcinii şi nu în cele din urmă cei care, pe calea nevăzută a subtilului, omoară de multe ori, lună de lună, pe cei ce-şi caută drumul venirii. Aceştia din urmă cred că nu pot fi ştiuţi, văzuţi, prinşi “cu mâţa-n sac”! Ei bine, pot să nu mai fie de acum liniştiţi noaptea în somn... Şi asta e uşor să se identifice!

Voi începe o serie de articole, într-o ordine care mi se pare firească: voi începe cu medicii, de aici venind şi o parte din informaţia “palpabilă” necesară în societatea de azi!

* * * * * * *

Dr. Bernard N. Nathanson, în clinica unde se făcusera acele 60.000 de avorturi în 2 ani, a filmat pe "viu" şi cu ajutorul ecografului un avort; ca urmare un doctor avortionist care făcuse peste 10.000 de avorturi văzând acest film: Strigătul Mut nu a mai făcut avorturi conştientizând în cele din urmă, că Avortul este o Pruncucidere, un Infanticid, o Crimă cu premeditare.

Dr. Bernard N. Nathanson (care s-a declarat ateu) a renunţat să mai facă avorturi din momentul în care a văzut (după ce a apărut ecograful, aparatul ecograf doppler la sfârşitul anilor ‘70), cum copilul nenăscut se apără se retrage de langă instrumentul ucigaş al avortionistului, ritmul bătăilor inimii copilaşului nenăscut încep să i se mărească rapid, se observă cum copilul "strigă" deschizând gura dar nimeni nu-l aude, este un "Strigăt mut", în pantecul, uterul mamei, iar sfârşitul său prin acele metode barbare i se apropie fără să poată să se apere... strigă de durere când este sfâşiat de instrumentul, de chiureta doctorului ginecolog, obstretician, doctorul avortionist.  

Acest doctor explică în detaliu ce este avortul chirurgical, prin aspiraţie dar explică şi alte metode avortive (abortive) în filmul Strigatul Mut. Acum, după ce a văzut cu ajutorul ecografului că acel făt, copil nenăscut este un copil ca şi cel născut şi nu un "ghem de celule" cum spun mulţi doctori ginecologi, doctori obstreticieni, doctorii avortionişti - nu toţi doctorii ginecologi fac avorturi, sunt doctori ginecologi, obstreticieni care nu fac avorturi, refuză să facă avorturi dar aceştia sunt puţini, poate prea puţini - la fel endocrinologi care promovează avortul şi alţi doctori din alte specialităţi... doctori neinformaţi sau nepăsători care direct sau indirect ajută Industria Avorturilor la manipularea femeilor, familiei, societăţii.

Dr. Bernard N. Nathanson este acum un luptător împotriva avorturilor şi este alături de cei care luptă împotriva avorturilor cum sunt Asociaţiile Pro-Vita (Pentru-Viaţă) sau asociaţiile internaţionale numite Pro-Life (Pentru-Viaţă) şi încearcă să ajute la conştientizarea oamenilor că Viaţa începe în momentul concepţiei (după fecundare), aşa cum şi Medicina a demonstrat cu mulţi ani în urmă (vedeţi orice manual de biologie, de anatomie umană, sau manuale după care învaţă medicii, doctorii. Ei ştiu acest lucru încă din facultatea de medicină, iar dacă nu învaţă în facultate toate detaliile unii află după ce termină). Dr. Bernard N. Nathanson şi doctorii care încă mai apără viaţa de la începuturile ei, de la concepţie, arată că acel făt (Făt, Fetus din latina care se traduce Tânăr), copil nenăscut nu este un "ghem de celule", de plasma ci un copil ca şi cei născuţi, dar într-un stadiu mai puţin dezvoltat care are nevoie doar de mâncare de la mamă ca să se dezvolte, copil nenăscut care simte durerea, un copil cu suflet, o noua fiinţă umană unică, irepetabilă.

După vizionarea urmatorului film documentar o să vă daţi seama cum manipulează societatea, Industria Avorturilor şi "doctorii" ginecologi, obstreticieni, doctorii avortonişti care fac această meserie de avortionist cu nepăsare şi doar pentru BANI (bani pătaţi de sângele copiilor avortaţi), iar nu pentru binele copiilor nenăscuţi, a femeilor neştiutoare, neinformate, a tinerilor, a familiilor neinformate (despre ce înseamnă cu adevărat un avort şi urmările avortului: sterilitate chiar după un singur avort, cancer de sân, Sindromul Post-Avort, deces din cauza efectelor secundare ale avortului sau a infecţiilor cauzate de avort, a depresiilor şi gândurilor de sinucidere induse de Sindromul Post-Avort care chiar au dus la sinuciderea mai ales a tinerelor dacă nu s-a făcut o consiliere adevărată cu femeile care au făcut avort etc.)...Manipularea s-a accentuat de la procesul Roe vs Wade din 1973 din SUA (a început încă din 1960 şi chiar mai devreme, încet, încet când a fost lansată pe piaţă pilula anticoncepţională, pilula contraceptivă, pilula hormonală, care este o altă faţă a avortului nevăzut, avort timpuriu indus în primele 14 zile de la concepţie dar şi la sarcini mai avansate) tehnicile de manipulare a societăţii sunt explicate şi de Dr. Bernard N. Nathanson (cel care a făcut parte din echipa de manipulare a adevărului în acea perioadă împreună cu Industria Avorturilor - care include şi un segment din Industria Farmaceutică, cea care vinde "soluţia", "medicamentul" de prevenire a avorturilor, avorturilor chirurgicale etc.: pilula anticoncepţională, pilula contraceptivă, steriletul şi alte metode aşa-zise "contraceptive", "anticoncepţionale", dar care în realitate ascund avortul timpuriu, avortul în primele 14 zile de la concepţie, acestea fiind contragestive, avortive). Astfel promotorii avortului Pentru Alegere, Pro-Avort [Pro-Choise], "clinicile de planificare familială" au putut legaliza avortul în SUA; detaliile despre cum au reuşit legalizarea avortului prin manipulare se găsesc în film. Această manipulare, care continuă şi în ziua de azi începand din SUA iar apoi propagându-se în întreaga lume... dar adevărul mai devreme sau mai târziu o să reiasă la iveală...

Minciuna

Minciuna există din vremuri străvechi şi tot dintotdeauna este şi dezaprobată. Însă, în ultimul timp, ea începe să fie prezentă cam tot timpul la mai toate nivelurile sociale şi în mai toate ţările, ba chiar mai mult, ea începe să fie aprobată şi chiar recomandată.

De ce există minciuna? Are omul nevoie de minciună? O serie de gânditori au vorbit despre nevoia de minciună a oamenilor şi de incapacitatea oamenilor de a cunoaşte şi accepta adevărul total.

Minciuna este mai complexă decât adevărul. Postarea de faţă, o dizertaţie sumară despre minciună, dă o imagine a complexităţii. Minciuna este o otravă, chiar dacă uneori dulce, a vieţii pe toate planurile, de la social la sufletesc. Exista aproape peste tot, în zilele de azi, de la copii până la bătrâni, de la oameni cu statut social mic la cei cu înalt statut social, de la cei cu instrucţie şcolara mică la cei cu instrucţie şcolară înaltă, de la săraci la bogaţi, simţind parcă toţi necesitatea de a schimba anumite condiţii proprii pentru obţinerea de avantaje materiale sau ale alimentării ego-ului!

Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acţiune intenţională de declarare a unei stări modale necomfirmabile sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina o anume acţiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care servește într-un fel sau altul mincinosului. Deși minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare și de neiertat, se pot totuși identifica și minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înţelegere corectă și/sau de interpretarea greșită a informaţiilor existente sau accesibile la un moment dat.

Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmaţii confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realităţii în individ, care este un adevar, este o distinctă transpunere a unei cantităţii purtătoare de informaţii care se metamorfozează "realitate" cu o structură și fenomenalitate distinctă.

Astfel, se pot identifica diferite variante ale minciunii, precum ar fi:

Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau emoţii predeterminate, așteptate, în partenerii de acţiune sau de afectivitate;

Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei și convingerilor unui individ sau a unei mulţimi de subiecţi, cu obţinerea posibilităţii de a manipula intenţiile și comportamentele altora în favoarea unui singur individ;

Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume poziţie socială și privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstratea statutului și privilegiilor de catre o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate defavorizată, lipsită de privilegiile grupului;

Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenţionat starea reală a unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.

Minciuna socială este acea afirmaţie sau ansamblu de afirmaţii care declară sau susţin existenţa unor deosebiri de performanţă și calitate umană între indivizi, grupuri de indivizi sau mari colectivitati umane. Aceasta minciună de tip social (care poate fi adesea orientată rasial sau cultural) caută să introducă diferenţe de valoare între oameni sub raport conceptual sau afectiv și să motiveze orice acţiuni discriminatorii aplicate și aplicabile celor indezirabili.

Acest tip de minciuna segregantă, construită pe baza pretinsei diferenţe de calitate dintre subiecţi, a declanșat în decursul istoriei numeroase conflicte sociale mai mici sau mai mari, a intreţinut adversitatea și chiar ura dintre indivizi și/sau grupuri, a înjosit calitatea de om și a făcut mult rău societăţii, producând, prin standarde diferite de evaluare, umilire, suferinţă și degradare umană.

Minciuna știinţifică derivă din construcţia unei ipoteze incorecte de mecanism cauzal, indiferent dacă este conjunctural, fenomenal sau social, și pretenţia valabilităţii acelui model (împotriva evidenţei știinţifice), respectiv a incapacităţii modelului de a oferi predicţii corecte sau de a explica coerent acele segmente ale realităţii, societăţii sau individului, pe care pretinde a le teoretiza, legifera și/sau explica.

Minciuna culturală vizează împraștierea intenţională a unor afirmaţii false (care pot fi atât degradante cât și laudative) cu privire la conţinutul sau la valoarea diferitelor produse culturale (dintre care unele pot fi opere de artă), prin propunerea și susţinerea unu sistem de valori preferenţial, sistem care neagă valori consacrate și recunoscute. În schimb, apreciază drept opere fundamentale, creaţii banale, partizane, uneori antisociale, fără calitate artistică, incapabile să producă satisfacţii de natură emoţională și intelectuală superioare și să extindă orizontul uman al individului sau colectivităţii.

În funcţie de complexitate, minciuna se poate clasifica astfel:

Minciuna mare

Este o minciuna care are ca scop să înșele victima în a o face sa creadă informaţiile spuse de cel care minte, ceva care va fi contrazis, probabil, de unele informaţii pe care victima le posedă deja. În cazul în care minciuna este suficient de mare, poate reuşi, datorită reticenţei victimei sa creadă că un neadevăr de o asemenea mărime ar fi într-adevar, fabricate.

Cacealmea (bluffing)

Cacealmeaua este atunci când pretinzi că ai informaţii pe care nu le ai de fapt. Cacealmeaua este un act de decepţie care este rareori văzut ca o faptă imorală când se întâmplă în timpul unui joc în care această decepţie este de acord în prealabil de către jucători. De exemplu, un jucător (de poker în general), încearcă să îi facă pe ceilalti jucători să creadă că are carţi mai bune decât le are in realitate. În această situaţie, decepţia este acceptată și este privită drept tactică de joc.

Minciuna deschisă

Este o minciună spusa drept si confident in faţă, cu scopul de a fi convingator.

Minciuna majordomn

Este un termen inventat de cercetătorii de la Cornell University, care descriu ca fiind minciuni mici spuse electronic și sunt folosite pentru a încheia o conversaţie. De exemplu, trimiţându-i cuiva SMS "trebuie să plec, a venit chelnerul", când de fapt nu ești la restaurant.

Minciuna contextuală

Se poate afirma o parte a adevărului în afara contextului, știind ca fară informaţii complete, se creeaza o impresie falsă. De asemenea, se pot da fapte exacte dar să înșeli cu ele. De exemplu să spui "Da, exact, am mâncat toată ciocolata singur(ă)", spus pe un ton sarcastic, ar putea suna pentru cel care te ascultă, că defapt nu ai mâncat singur ciocolata, când de fapt ai mâncat-o.

Economia cu adevărul

Economia cu adevărul este folosită ca un eufemism pentru decepţie, fie prin oferirea de informaţii false, fie prin nedezvăluirea anumitor fapte importante. La propriu, se poate descrie ca dezvaluirea atentă a faptelor, fara a detalia prea cu prea multe informaţii; a vorbi cu grijă.

Minciuna de urgenţă

Minciuna de urgenţă este o minciună strategică, spusă atunci când adevărul nu poate fi spus pentru că provoaca daune sociale. De exemplu, un vecin poate minţi o nevastă furioasă în legătură cu soţul ei infidel, pentru ca soţia să nu îi provoace leziuni fizice soţului sau invers în timpul conflictului dintre cei doi.

Exagerarea

O exagerare apare atunci când cele mai fundamentale aspecte ale unei afirmaţii sunt adevărate, dar numai într-o anumită masură. De asemenea, este vazută ca „întindere a adevărului” sau a face ca ceva sau cineva sa para mai puternic, slab sau real decât este.

Minciuna glumeaţă

Minciunile glumeţe sunt făcute pentru amuzament și formulate într-un mod pe care să îl înţeleagă toţi participanţii conversaţiei sau spectatorii, telespectatorii etc... un exemplu este ironia sau tachinarea.

Minciuna pentru copii

Minciunile pentru copii, sunt in general mediocre, în care deseori se utilizează eufemisme, pentru a fi mai ușor pentru adulţi să abordeze un subiect cu un copil. printre cele mai cunoscute exemple este cel al berzei „copiii ajung pe lume aduși de barză”, existenţa lui Moș Crăciun, Zâna Maseluţă sau Iepurașul de Paști

Minciuna prin omisiune

Minciuna prin omisiune este acea minciună prin care se omit date importante, lăsând în mod deliberat o concepţie greșită unei persoane.

Minciuna în afaceri

Vânzatorul unui produs sau serviciu poate sa faca publicitate falsă despre ceea ce oferă, în special când are competiţie. Numeroase ţări au adoptat legi de Protecţie a consumatorului pentru a combate astfel de fraude.

Minciuna nobilă

O minciună nobilă, este una care în mod normal ar creea discomfort dacă adevărul ar ieși la suprafaţă, dar oferă unele beneficii pentru mincinos facând un bine societăţii ceea ce înseamnă ca face bine altora.

Minciuna Albă

Minciunile albe sunt minciuni minore care sunt considerate inofensive, sau chiar benefice, pe termen lung. O versiune generală de o minciună albă este de a spune doar parţial adevărul, prin urmare nu poate fi suspectat de minciună, pentru a evita întrebările incomode.

Jurământ fals

Jurământul fals este un tip minciună sau un tip declaraţie falsă dată sub juramânt în timpul unui proces juridic la tribunal sau în orice tip de jurământ scris. Jurământul fals este o crimă, pentru că martorul a jurat să spună adevărul, iar pentru credibilitatea instanţei să rămână intactă, mărturia martorului trebuie să fie adevărată.

Reclamă exagerată

Aceste reclame sunt afirmaţii exagerate, de obicei găsite în publicitate si anunţuri, cum ar fi „cea mai bună calitate, la cel mai mic preţ”, sau „întotdeauna votaţi pentru interesul tuturor”. Asemenea afirmaţii sunt puţin probabil sa fie adevărate, dar nu poate fi dovedit că sunt false, deci nu încalcă legea.

Taxonomia minciunii conform Sfântului Augustin

Augustin de Hipona, cunoscut și ca Sfântul Augustin [de Hipona], conform numelui său din latină Sanctus Augustinus, a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio, Despre minciună. Anterior scrisese "Carte despre minciună" și "Împotriva minciunii". Conform textului cărţii De Mendatio, care este o operă târzie a sa, Sfântul Augustin grupează minciunile în opt categorii grupate în ordinea severităţii:

Minciuni din texte religioase.

Minciuni care rănesc pe toţi și nu servesc nimănui.

Minciuni care rănesc pe toţi și servesc cuiva.

Minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi.

Minciuni spuse pentru "a mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă".

Minciuni care nu rănesc pe nimeni și servesc cuiva.

Minciuni care nu rănesc pe nimeni și salvează viaţa cuiva.

Minciuni care nu rănesc pe nimeni și salvează "puritatea" cuiva.

Dragoste și razboi

Clișeul „Totul este corect in dragoste si in razboi”, găsește justificări pentru minciuni, în ordine pentru a câștiga putere. Sun Tzu declară că „războiul este bazat pe decepţii.” Niccolò Machiavelli ne sfătuiește în principele „niciodată să nu încerci să câstigi cu forţa ce se poate câștiga cu decepţia.”

Psihologia minciunii

Capacitatea de a minţi este observată devreme și aproape universal în dezvoltarea umană. Psihologia socială și Psihologia dezvoltării sunt îngrijorate din pricina teoriei minţii, cu ajutorul căreia oamenii simulează reacţiile altuia, pentru poveștile lor și determină dacă minciuna va fi suficient de credulă. Cel mai frecvent, aceasta este cunoscută ca Inteligenţă Machiavelliană și apare în timpul dezvoltării, când copiii îndeplinesc vârsta de patru ani sau cinci și sunt capabili să mintă convingător. Înainte de aceasta, ei, pur și simplu sunt incapabili să inţeleagă de ce alţii văd lucrurile diferit - și presupun că este un singur punct de vedere, al lor.

Copiii tineri învaţă din experienţă că spunând o minciună, pot evita pedepse pentru „fărădelegile” provocate, înainte de a li se dezvolta teoria minţii necesară pentru a înţelege de ce funcţionează. În această etapă de dezvoltare, copiii spun deseori minciuni exagerate, imposibil de crezut, din cauza cadrului conceptual de a judeca dacă o afirmaţie poate să fie crezută sau chiar să inţeleagă conceptul de credibilitate.

Când copiii învaţă să mintă, le lipsește înţelegerea morală când ar trebui să se oprească. Aceasta durează ani de zile în care vede oamenii minţind, iar ca rezultat, iși vor dezvolta o înţelegere adecvată. Înclinaţia spre minciună variază la copii, astfel că unii se obișnuiesc să mintă, iar alţii de a spune adevărul. Obiceiurile se vor schimba cel mai probabil în timpul maturităţii.

Mitomania este un termen folosit de psihiatrii care înseamnă tendinţa patologică de a minţi.

Un studiu recent ne spune că pentru a spune o mincină ne trebuie mai mult timp decât pentru a spune adevărul.

Moralitatea minciunii

Aristotel credea că nici o regulă generală nu este posibilă despre minciună, pentru că oricine susţinea minciuna nu putea fi crezut. Filozofii Augustin de Hipona, Toma de Aquino și Immanuel Kant condeamnă toate minciunile. Conform celor trei, nu sunt circumstanţe în unul dintre ei să mintă. Fiecare dintre acești filosofi au dat câteva argumente împotriva minciunii, toate compatibile între ele. Printre cele mai importante argumente sunt:

Minciuna este o perversiune a facultăţii naturale de vorbire, sfârșitul natural care este de a comunica gândurile vorbitorului.

Când unul minte, compromite încrederea în societate.

Între timp, filosofii utilitarişti sprijină minciunile care fac bine - minciunile albe. În cartea sa Cum să Iei Decizii Bune și Să Ai Dreptate tot Timpul, Iain King sugerează o regulă despre posibilitatea minciunii, pe care o definește: „Înșeală doar dacă poţi schimba comportamentul într-un fel care să valoreze mai mult decât încrederea pe care ai să o pierzi, dacă minciuna o să fie descoperită.”

Consecinţele minciunii

O dată spusă o minciună, pot apărea două consecinţe: poate fi descoperită sau poate rămâne nedescoperită.

În unele circumstanţe, o minciună descoperiă poate pune la îndoială alte afirmaţii spuse de același vorbitor și poate duce la sancţiuni sociale sau legale împotriva vorbitorului. Când o minciună este descoperită, ceea ce gândește și cum se comportă mincinosul, nu mai poate fi prezis sau anticipat, ceea ce înseamnă că încrederea faţă de mincinos scade.

La alte specii

Unele studii asupra comunicării, afirmă că, capacitatea de a minţi există și la alte animale, precum cele din familia Hominidae. Even Koko, faimoasa gorilă care a învăţat Limbajul Semnelor(gesturilor/mimica) Americane, a fost prinsă în flagrant, după ruperea unei chiuvete de pe un perete în urma unui acces de furie. Ea a spui apoi celor care o îngrijeau că o pisică a rupt chiuveta și arăta cu degetul către ea. Este neclar dacă aceasta a fost o glumă sau o încercare de a da vina pe pisică. Un limbaj al trupului înșelător, poate induce în eroare adevărata intenţie a speciei de a ataca sau fugi, s-a observat acest fapt la numeroase specii, inclusiv la lupi. O pasăre mamă, înșeală când se preface că are o aripă ruptă, pentru a-i distrage atenţia unui potenţial predator de la cuibul ei; cea mai cunoscută este Killdeer.

Paradoxuri

În scenariile dualiste (da/nu, alb/negru) răspunsurile sunt întotdeauna date, o persoană care știm că minte constant, paradoxal ar fi o sursă de adevăr.

Detectarea minciunii

Unii oameni detectează mai bine minciunile decât alţii, pentru că sunt în stare de a deosebi o mincină prin expresii faciale, ritmul vorbirii, anumite mișcări și alte metode. Conform cercetătorului David J. Lieberman în cartea Never Be Lied To Again: How to Get the Truth In 5 Minutes Or Less In Any Conversation Or Situation, aceste metode pot fi învăţate. Unele metode de interogare pot avea o șansă mai mare de succes, de exemplu „Când a fost ultima dată când ai fumat marijuana?”, este mai probabil să afli adevărul decât întrebând „fumezi iarbă?”. Punerea unei întrebări pentru a obţine informaţia pe care o vrei, este o abilitate ce se poate învăţa. Evitarea întrebărilor vagi, va ajuta la evitarea minciunilor prin omisiune sau imprecizie.

Întrebarea dacă minciunile pot fi detectate prin tehnici nonverbale este un subiect controversat.

Poligraful sau „detectorul de minciuni” măsoară stresul psihologic pe care subiectul îl îndură când este întrebat unele întrebări.

O gamă largă de medicamente au fost propuse și folosite anecdotic, deși nici unul nu este considerat foarte util.

Un studiu recent spune că pentru a spune o minciună durează mai mult timp decât atunci când se spune adevărul și astfel timpul de răspundere poate fi folosit ca o metodă de detectare a minciunii. Totuși, s-a demonstrat că un raspuns rapid poate fi dovada unei minciuni pregătite.

Povești faimoase

Petrică și lupii, povestea populară, existentă în multe culturi, a unei tânor păstor care ajunge să nu mai fie crezut de sat datorită uzării credibilităţii sale morale până la zero

Pinocchio, poveste unei păpuși de lemn metamorfozată într-un băiat, al cărui nas crește mai lung și mai mare de fiecare dată când spune o minciună