-continuare din Taine vechi [4], Implacabile imbolduri-
Tentaţia redefinirii
Până în acest moment al vieţii, se poate spune că s-au pus majoritatea jaloa-nelor vieţii prin creionarea unui drum către un destin – fac un act de curaj de a folosi un termen dur – contrafăcut. Din acel moment, tot ceea ce a urmat a purtat o marcă a acestor jaloane. În afara propriei forţe lăuntrice şi a ajutorului divin, nimeni şi nimic nu s-a gândit şi nu s-ar fi gândit că normalitatea este una, realitatea este alta. Au urmat treceri prin ipostaze mai mult sau mai puţin dorite, mai mult sau mai puţin concordant cu planul dorit. Au existat, aşa cum spuneam mai înainte încercări de forţare a notelor sau de cedări care să fi fost încercări de normalizare a realităţii. Lipsea ceva ce putea face să meargă maşinăria vieţii la parametri optimi.
După trecerea timpului nu e greu a se trage concluzii a se analiza în amănunt oricare dintre fapte. Însă nu este o necesitate, necesitate putând fi mult mai repede nescormonirea trecutului. De aceea am preferat să fac eu o trecere prin câmpul amprentelor lăsate de fiecare faptă, căci neutralitatea faţă de acele timpuri lasă obiectivitatea la cote maxime şi nu readuce în prim plan trăirile cu tentă dură, negativă.
O concluzie însă este sigură fiind verficată şi reverificată prin timpuri şi peste timpuri: cei ce se aseamănă se adună, spusă aşa cum este găsită în înţelepciunea proverbelor. Asemenea spusei se poate vorbi de planul energetic şi spiritual: vei atrage ceea ce eşti, atât timp cât nu-ţi conştientizezi starea în care eşti.
***
Pentru că am făcut referire la preoţi, la metode de atac ce pot fi făcute împotriva luminii, dar şi pentru că au existat şi asemenea atacuri, şi la care voi face referire în continuare, este necesară o explicaţie privind alte forme de atac, aparent imposibilie şi fără de motiv. Am resimţit şi eu, din plin efectele unor asemenea atacuri aşa că pot, fără ruşine, fără teamă să vorbesc despre asta.
Legarea îngerului şi furtul luminii, atac ce pare neverosimil, prin faptul că până şi binele cu care este dăruit omul poate fi legat şi împiedicat în îndeplinirea menirii sale. Este tristă constatarea, dar este prea adevărată.
Explicaţia este simplă: Prin naştere, omului i se dă un înger păzitor, mai rar şi doar în cazul în care are o misiune spe¬cială de îndeplinit pe Pământ primeşte de la început mai mulţi; în timp, prin greşelile pe care le face, indiferent câţi are, ei se îndepărtează, faptele bune fiind motiv pentru care se primesc alţi îngeri. Odată cu îndepărtarea lor, omul devine vulnerabil în faţa răului.
Harul unui om este dat, de la început sau pe parcursul vieţii. Harul de a scrie, de a cânta, de a picta, se datorează unor îngeri pe care Dumnezeu îi dă oame¬nilor pentru a-i ajuta în menirea lor de pe pământ.
Posibilitatea de a lua prizonier un înger este o bagatelă. Lumina nu se poate fura, însă se taie legătura cu ea. În acest fel un om poate fi îngropat într-o grămadă de întuneric, poate fi izolat în diferite spaţii pline de întuneric (cilindri, sfere, cuburi) şi atunci omul nu mai are acces la lumină, la Harul Duhului Sfânt, enegia vitală ce-l ţine în viaţă.
Legarea îngerilor se face chiar în biserică; cu acordul sau cu ignoranţa preoţilor se face un ritual de legare de noduri în timpul citirii evangheliilor (cele 12 evanghelii). Pe fundamentul energetic al acelui moment înălţător, cei cu asemenea intenţii emit, prin similitudine propriu-zis de a lega, emit intenţia către îngerii de pază ai celor cărora vor să fie lăsaţi fără aceştia. Ritualul se repetă pentru fiecare “victimă”. De multe ori pot fi văzute femei (în general, dar nu-i de mirare că sunt şi bărbaţi!) care ies din biserică având în mâine două-trei batiste înnodate şi apoi prinse jurul unei lumânări...
De asemnea, există oameni care au lumina inte¬rioară mai mare decât a îngerilor păzitori şi atunci îi pot lega; preoţii, chiar dacă nu au o lumină aşa de mare, o pot face folosind Tainele Bisericii, precum mirul sfinţit o dată la cinci ani.
Când îngerul nu face faţă vieţii omului respectiv, fiind atacat de multe ori, el poate fi schimbat de Ierarhia Cerurilor la rugămintea celor care au căpătat acest har, chiar şi simpli oameni.
Un alt mod, asemănător furtului, este condiţionarea îngerilor ca să nu îl asculte pe om, să nu îi fie omului de folos. De obicei, o face cineva cu cunoaştere şi care, într-un fel sau în altul, are acces la lumină.
Mi-am pus mereu o întrebare, pe care şi acum, fără să vreau, mi-o pun: De ce oamenii nu se raportează, în ceea ce fac, la Dumnezeu, la planul divin? De ce preferă, de ce le este mai uşor să greşească?
De cîteva ori mi s-a întâmplat să nu-mi mai simt îngerii aproape, când încercam să scriu ceva şi mai ales pe tema sau ideea atacurilor date de anumite persoane pe care le identificasem. Îi găseam în astral, stând precum nişte statui de lumină, în nemişcare.
Sunt unii care, din păcate, în nesomnul nopţilor, având oarecare cunoaştere spirituală, sau chiar, mai rar, unii inconştient, invocă îngerii altora. Mie mi se întâmpla cu îngerii ce îmi erau de ajutor în ale scrisului. Ajungeam să scriu ceva asemănător formei fără conţinut, ori ceea ce scriam nu era recepţionat ca atare de către cititori. Atacatorul încerca să-i folosească pentru a-i goli de informaţii, pentru a-i informa cu altceva, ca, în final să scriu ceva care să nu îi pună într-o lumină nefavorabilă. Mi-i legau, mă întârziau în ceea ce aveam de făcut, de scris, de avertizat, dar cum aveam dreptul meu de a deţine acele informaţii, “în exclusivitate”, deveneau statui, aşteptând eliberarea, aşteptând revenirea înspre mine. Aici era vorba de ceea ce-mi era mie permis şi nu era lui, atacatorului, aşa că nu am de ce mă teme, dacă e vorba de pierderea informaţiei. Ceea ce scriu este din propria-mi experienţă, aşa că nimeni nu-mi poate lua acest drept. Bună sau rea, în curăţenie sau în păcat este viaţa mea şi ceea ce fac ţine de meritul sau nemeritul meu.
Am câteva idei la care ţin foarte mult, sunt mai mult decât nişte principii. Este vorba de respectul pentru cuvânt, cerinţa pentru gând bun şi curat, precum şi atenţia înspre fapte. Nu sunt idei pe care să mi le fi format aici, vin cu ele şi ştiu că am să plec cu ele, aşa cum am făcut-o de atâtea ori. Şi aceste idei sunt ale mele, înţelese pe deplin de prin începuturi. Aceste idei nu prea sunt cele care să mă ajute aici, acum, în această societate ce merge spre pierzanie, aceste idei sunt o parte din cele ce îmi dau nuanţa de om radical, om rău. Şi iată de ce:
Gândul face ca omul să se racordeze la anumite planuri de energie de diferite vibraţii. Gândind pozitiv omul se va racorda la entităţile spirituale de lumină, gândind negativ va face să rezoneze cu entităţile joase şi va avea parte doar de rău. Toate câmpurile omului se modifică după ceea ce gândeşte, pentru că nu poate face sau spune ceva bun gândind greşit. Totul porneşte de la modul cum gândeşte şi singurii în măsură să facă o schimbare în gândirea personală este omul însuşi
Cuvântul este rezultatul gândirii, împlinirea ei, şi este o împlinire materială a gândului, iar dacă gândul are o putere în sine datorată gânditorului însuşi, odată devenită cuvânt ideea capătă o putere enormă prin energia rostirii ei, a sufletului pus în emiterea ei, de aceea omul este ceea ce vorbeşte. Ceea ce spune, rămâne înregistrat pururi determinant, inclusiv în vieţile viitoare. Cuvântul, odată ce a fost rostit, nu poate fi anihilat prin nici o retractare sau împotrivire. Împotrivirea, negarea primei spuse nu poate anihila prima spusă căci este de ajuns chiar şi o secundă diferenţă între cele două rostiri pentru ca energia primei spuse să să fie de câteva ori mai mare decât a celei următoare. Îşi aduce cineva aminte că se spune Verba volant? De ce oare omul crede că a zbura înseamnă că a dispărut şi nu că a luat calea cerurilor şi nu se mai întoarce decât ca efect? Blestemul are putere tocmai pentru că este rostit, blestemul în gând este doar o formă-gând.
Fapta înseamnă punerea tuturor energiilor în realizarea unei idei bune sau rele. Faptele sunt cele care pot schimba cel mai repede pe om. De multe ori este greu a gândi bine, dar ştiind ceea ce este bine trebuie şi fapta să fie bună. Acţiunea îl poate schimba pe om din străfunduri.
O altă idee pe care am avut-o în vedere în căutările mele, o verificare a ceea ce aveam în bagajul de informaţii cu care am venit, a fost cea legată de relaţia dintre bărbat şi femeie, în cadrul intim, adică sexualitatea. Oameni fiind, suntem de asemenea dragostea fizică pe care o facem. Dragoste sau sex. Dacă în timpul actului sexual participă şi sufletul şi lumina proprie, dorinţa de celălalt, se poate spune că se hrănesc îngerii. Dacă se face doar sex ca pe un sport şi pentru plăcerea actului, în definitiv a frecării şi efectelor sale, atunci se hrănesc demonii şi cei doi se încărcă negativ. Actul sexual poate fi înălţător şi poate ridica în sferele înalte sau poate coborî în tenebrele anti-cerurilor în funcţie de intenţie şi de realizarea lui. În cultura creştină actul sexual este văzut ca un mod de concepere de care omului trebuie să îi fie ruşine, în alte culturi, pe care le-aş numi evoluate spiritual pe acest plan, ca o modalitate de terapie şi înălţare spiri¬tuală. În plus, în timpul actului sexual se produce o armonizare între parteneri care face ca ambii să crească sau să scadă vibraţional în funcţie de chakrele care se deschid atunci.
***
Date fiind spuse şi aceste precizări importante, este necesar să revin la subiectul în sine. Precizările erau necesare pentru că, pe parcurs, o ideile de mai sus au importanta lor.
Date fiind spuse şi aceste precizări importante, este necesar să revin la subiectul în sine. Precizările erau necesare pentru că, pe parcurs, o ideile de mai sus au importanta lor.
Parametri optimi ai maşinăriei vieţii este obiectivul normal al fiecărui om. Aceşti parametri sunt totdeauna personali şi sunt definiţi înainte de venirea pe Pământ a spiritului. În timpul vieţii, factorii care concură la realizarea acestor parametri induc faptele. În mod natural, “cu gândul la Dumnezeu” cum se spune, omul ar merge ţintă către ceea ce este menit dă fie şi să facă. Impactul social, acest păienjeniş ce constrânge personalitatea, manifestarea spiritului, în sensul minimalizării şi egalizării conştiinţelor, încadrării în tiparele impuse de ea, strică şi uneori strică destul de mult Din fericire, divinitatea nu stă la negocieri cu societatea, care, la un moment dat, se află în opoziţie. Nu stă la negociere nici cu indivizii ce îşi încearcă forţele într-un mod, cred ei, neştiut, cu alţi semeni, încercând să le conducă drumul pe calea ce o vor ei. Mai mult atât, nici cu persoana în cauză nu stă să negociaze, atunci când i s-a aprobat un rol, special aş spune, în această viaţă, iar ea, tentată de viaţa de aici, influenţată sau forţată de cei de aici, acţionează împotriva a ceea ce şi-a ales, încearcă să rezilieze unilateral un contract care nu i-a fost impus, ci l-a cerut. Deşi aici, în acest articol discut în esenţă despre un caz (nu îmi este drag deloc, acum acest termen, dar nu am găsit altul pe măsură), trebuie să fac remarca, pe care o fac şi alţii [2], că omul nu vrea să accepte, să înţeleagă faptul că a ales ceva ce trebuie să ducă la îndeplinire, că orice şi oricine i-ar forţa nota, i-ar impune altceva, el trebuie să meargă pe acel drum. Faptul contrar, manifestat chiar şi prin gând, îl va duce inevitabil la stări şi manifestări ce nu îi fac bine, nu îi fac viaţa uşoară. Totul îi va fi pe dos, totul va avea un mers anevoios, până când, renunţând la a se mai considera Dumnezeul său, sau a considera pe alţii mai presus de Dumnezeu, în relaţia cu ei, de a se considera stăpân absolut şi absolutist al vieţii sale, şi a reintra pe drumul pe care şi l-a făgăduit pentru viaţa pe Pământ.
Mulţi pun şi îşi pun întrebarea Îşi poate cunoaşte sau îşi cunoaşte omul destinul?
Răspunsul n-ar putea fi complet de aş încerca să-l generalizez. Pentru spiritele obişnuite, care au vârstă astrală mică, răspunsul este: Nu, nu-l cunoaşte, greu este să-l cunoască, îl poate cunoaşte prin interpuşi, dar cu o plată foarte mare, însă, în anumite momente i se poate releva, total sau parţial.
Pentru spiritele cu totul şi cu totul speciale, rare, foarte rare chiar, venite aici cu o misiune foarte clară, destinul nu este un secret!
Spiritele înalte, speciale, venite aici cu un rol determinant la un anumit moment, în mare îşi ştiu rolul şi aş putea să spun destinul. De copii au manifestări, dar mai ales spuse, care par poveşti, pe care cei mari, spirite obişnuite le pun pe seama imaginaţiei de copil (oare nu toţi ceilalţi copii sunt copii?) şi sunt lăsaţi în joaca lor. Apoi, când manifestările se maturizează, aceste spirite dau veste, într-un mod foarte modest, că ştiu ceea ce urmează în viaţa lor. Uneori, chiar şi de către ei, spusele sunt trecute cu vederea şi se aruncă în lupta existenţială. Au şi ei caracteristică umană, au de învăţat, de recapitulat şi de verificat unele dintre cele ce le cunosc dar nu cred suficient în ele. Li se relevă prin imagini, prin spuse, prin percepţii şi senzaţii, viitorul. Dacă ar fi să conştientizeze, ar lua calea directă, însă dotaţi fiind cu o forţă mare, rezistă drumului ce şi l-au luat până când termină de acumulat ceea ce mai aveau de acumulat. În acest timp însăă şi ei se nărăvesc în a se considera dictatorii propriei vieţi. Atunci intervine “partenerul de contract” şi prin fapte ce se întâmplă, prin contracţii de neimaginat, în scurt timp, revin în drum, căci, în timpul acelor contracţii –probleme, suferinţe, boli– li se relevă tot ceea ce au de făcut. Din acel moment ei îşi cunosc destinul. Şi-l zugrăvesc, aparent fără suport real cu destule argumente reale. Văd mulţi din cei ce-l înconjoară asta, văd şi ştiu că de data asta ceea ce spun este un adevăr pur, doar ei continuă să nege, de cele mai multe ori din teama de a nu fi consideraţi “în afara lumii”, cel mai adesea de cei din propria familie, de teama repercursiunilor sociale. Până când... nu mai pot opoziţiona cu nimic...
Aceste spirite sunt cunoscute chiar de la venire şi de tabăra opusă. Nimeni nu se poate îndoi că există aceeaşi ierarhie şi a întunericului. Şi el îşi trimite aici spiritele sale. Ierarhia luminii ştie de venirea lor, aşa cum cea a întunericului ştie de venirea spiritelor înalte ale luminii. Diferenţele în acţiunile celor două tabere sunt foarte mari; totdeauna tabăra întunericului acţionează dur, chiar de la apariţia spiritului înalt pe Pământ. Aşa se pot recunoaşte spiritele înalte, iar din vârsta la care începe acţiunea împotriva lor se poate extrage informaţia despre înălţimea propriu-zisă a acestora. Cu cât sunt mai înalte cu atât vârsta de la care sunt atacaţi este mai mică; cu cât sunt mai puternice cu atât atacatorii sunt mai apropiaţi (până la nivelul mamă, tată, fraţi, copii; atacatorii sunt uneori “recrutaţi” pe parcurs, înainte de apariţia acestor spirite ei fiind în totală opoziţie cu ideea de a ataca, de a face rău. Cum şi de ce se face recrutarea nu este aici momentul de a vorbi).
Înainte de a epuiza ideea trebuie să fac şi alte două precizări: sexul spiritului întrupat este dat şi de problemele karmice pe care le mai are de rezolvat. Şi trebuie să le rezolve, având în vedere că după viaţa ce o duce pe pământ face un salt, iar un salt nu poate fi făcut dacă în spate duce o greutate mare. Aşadar, spiritele cu datorii karmice pe un anumit segment, se vor întrupa în femei iar cele pe un alt segment, în bărbaţi. Care sunt acele segmente nu vreau să fac aici referiri, dar ele sunt uşor de înţeles...
O altă precizare este legată de spiritele ce sunt destinate la a fi pereche. Ele vin din întâmplare unul în calea celuilalt. Totul se derulează rapid, pentru că nimic nu le e străin şi nimic nu le este opus în Ceruri. Datorită predestinării, trăirile lor se amestecă, se poate spune că există mari segmente existenţiale – cele vegetative, nu cele raţionale – ce sunt preluate/predate celuilalt. Efectiv viaţa la nivel vegetativ, a celor doi, este ca una singură, altfel spus dacă se ajunge să moară unul, moare şi celălalt (dacă divinitatea nu hotărăşte altfel...)
***
A fost necesar să vorbesc şi despre ideea de destin şi despre spirite, pentru că acest caz intră sub “incidenţa” vieţii unui spirit înalt. Nu este cazul să spun cât de înalt sau cât de puternic. Cert îmi este faptul că este acolo unde puţini nu se tem să vorbească despre spiritul persoanei respective şi la fel de cert îmi este că tocmai datprită acestei caracteristici spirituale, nu este deloc un om comod în apropierea “oamenilor mici” ce-i doresc îngenuncherea. Până la urmă o comparaţie pe plan real, prin analogie cu cei care au o valoare intelectuală mare, e uşor să se vadă că tocmai cei cu valoare mică încearcă să le devină superiori social, ca să poată să-i domine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu