C. Flammarion -
Universum
|
Univers… Universal… ambiguu şi totuşi corect.
Filozofia materialistă afirmă că "la baza Universului stă materia" în contradicţie cu filozofia idealistă care porneşte de la faptul că "la baza universului stă ideea absolută".
Imaginea alăturată pare a fi concludentă pentru a încerca o definiţie: Universul este tot ceea ce se vede plus tot ce mai poate exista.
Universul este compus din materie. Materia, ca realitate obiectivă, ni se dezvăluie prin simţuri. Ea se găseşte sub trei forme:
substanţa - caracterizată prin masă;
câmp - caracterizat prin energie;
timp - caracterizat prin direcţia bine definită de scurgere (deşi la nivelul microuniversului s-ar putea ca timpul să curgă în ambele direcţii).
Formarea Universului
Universul, conform calculelor astronomilor, s-a format cu 13,73 miliarde de ani în urmă (plus/minus 120 milioane de ani), ca urmare a unei explozii de proporţii numită Big-Bang.
Teoria, pur ipotetică reprezintă căutarea de a descoperi structura,
comportamentul şi evoluţia materiei şi energiei existente. O teorie în care timpul e comprimat la maxim.
Universul este infinit în spaţiu (acesta afirmatie nu a fost niciodată demonstrata, e doar o presupunere) şi se presupune că are un final în timp.
Astronomii cred că în prima fracţiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporţii de milioane de ori mai mari decât starea iniţială, iar în următoarea fracţiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se şi lăsând loc particulelor de materie să se formeze. Când universul a ajuns la prima sa secundă de existenţă, se presupune că atunci s-au format protonii, iar în următoarele 1000 de secunde a urmat era nucleo-sintezei, era în care s-au format nucleii de deuteriu şi care este prezent în universul de acum. În aceste 1 000 de secunde s-au format şi nucleii de litiu, beriliu şi heliu.
Când universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns să se răcească până la temperaturi de 3300 °C în medie în care protonii şi nucleii mai grei s-au format în urma
nucleosintezei, putând apoi să se combine cu electronii formând atomii. Înainte ca electronii să se combine cu nucleii, circulaţia radiaţiilor prin spaţiu era dificilă, radiaţiile în forma fotonilor nu puteau traversa spaţiul fără a intra în coliziune cu electronii, dar odată cu combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul, traversarea fotonilor a fost uşurată. Radiaţiile în forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din momentul în care radiaţiile au fost eliberate, totul s-a răcit pana la -270°C, numindu-se radiaţia cosmică de fond. Aceste radiaţii au fost detectate prima dată de către radiotelescope şi apoi de către sonda spaţială COBE.
Între anul 2 milioane şi anul 4 milioane după Big-Bang s-au format quasarii, galaxii extrem de energetice. O populaţie de stele s-a format din gazul şi praful interstelar, apoi s-au contractat în a forma galaxiile. Această primă populaţie se numeşte Populaţia I şi a fost formată aproape în întregime din hidrogen şi heliu. Stelele formate au evoluat creând la rândul lor alte elemente mai grele care au dus la fuziuni nucleare explodând şi formând supernovele.
Mai târziu s-a format Populaţia II, din care face parte şi Soarele nostru, şi conţine elemente grele formate în istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani şi se află la
jumătatea vieţii sale. Se presupune că viaţa soarelui este de aproximativ 11 miliarde de ani.
Acum 4,6
miliarde de ani s-a format sistemul solar. Cea mai veche fosilă a unui organism viu datează de acum peste 3,5 miliarde de ani.
Vârsta Universului
Calculele cele mai recente arată că vârsta universului este de 10-15 miliarde de ani. Gamov şi studenţii săi au ajuns la concluzia ca unele elemente chimice din universul de azi provin din primele timpuri ale formării acestuia. Unele radiaţii, care se presupune ca datează din perioada big bang-ului şi încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai uşoare elemente ca hidrogenul, deuteriul şi heliul au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele s-au format ulterior. Cercetătorii susţin că elementele mai grele decât heliul şi mai uşoare decât fierul s-au format în procesul nuclear în stele, iar cele mai grele elemente (mai grele decât fierul) s-au format în urma exploziilor super-novelor.
Unii specialişti apreciază că această vârstă se poate determina destul de aproximativ şi rezultatul este în funcţie de metoda folosită. Una din metode se bazează pe mişcarea galaxiilor, mai precis pe faptul că mişcarea lor este proporţională cu distanţa şi arată că „începutul universului” se situează cu 15–20 de miliarde de ani în urmă.
Şi Georges Abell de la California University, S.U.A. are părerea că vârsta universului ar fi cuprinsă între 15-20 de miliarde de ani, iar după Sandage şi Tammann această cifră ar fi exact 19,5 miliarde de ani.
Continuare în Universul [2]