Dragul meu,
când ne-am văzut ultima data şi erai "răcit" ţi-am spus câteva vorbe dar ţi-am şi spus că abia după o anumită dată voi vorbi mai mult, şi atunci îţi voi spune şi ţie mai multe.
Pentru că timpul, în aceste zile, este limitat, nu ştiu cum ne-am putea întâlni să stăm de vorbă. De aceea am considerat că partea care ar fi introductivă ar fi bine să ţi-o transmit în scris.
Nu voi face aici o creaţie literară, aşa că te-aş ruga să-mi ierţi eventualele fraze mai puţin elaborate.
Ţi-am spus, cred că îţi aminteşti, referitor la imunitate, că este cazul să mergi pe drum drept, fără să mai încerci să faci poligonul, un poligon căruia tu îi pui jaloane din mers. Referirea este simplă şi directă, având în vedere ca imunitatea merge mână-n mână cu planul sentimental-emoţional. Ideea pe care ţi-o expun eu, şi îţi sugerez să meditezi la ea, se scrie mai uşor în proverbe: "nu tot ce zboară se mănâncă", "ulciorul nu merge de multe ori la apă (ori se sparge, ori se crapă)", "orice pasăre pe limba ei piere", la care să adiţionezi una dintre porunci: "să nu râvneşti la ce-i al altuia", cu sensul de ceea ce nu-ţi este dat pentru tine. Planul spiritual este cu mult diferit de planul existenţial, acolo unde între da şi nu există şi variantele "poate" sau "încercarea moarte n-are". Realul este doar un miraj ce, odată ce te prinde o dată, te va prinde mereu, iar această continuă prindere nu este decât un tobogan al prăbuşirii.
Tu, dragul meu, mereu cauţi ceva şi altceva. Eşti stăpânit de gândul de a avea, a poseda, a domina, a-ţi pune amprenta, a te satisface, a ţine (pe cineva) la cheremul tău. Acesta este semnul unui puternic ego pe care nu ţi-l stăpâneşti, chiar dacă poţi vorbi despre asta ore în şir, căci de ştiut ştii despre ce este vorba.
Această caracteristică o pot numi dominantă, în ceea ce te priveşte. N-am cum să fac abstracţie de ea când încerc să înţeleg motivaţiile unor proiecte şi realizări ale tale. Oricâte bune intenţii ar tapeta aceste motivaţii, transpare prea uşor faptul că doreşti să ieşi în evidenţă, să fii în centrul atenţiei. Trăieşti mult prea mult în viaţa virtuală şi aici ai experimentat multipla personalitate. De aici ai preluat modul de comportament agresiv de a trata existenţialitatea umană. Tot în viaţa virtuală ai avut neşansa de a trage concluzii pripite privind persoanele pe care le-ai atras în mreaja ta, considerând femeia ca fiind uşor de sedus, de manipulat, de posedat. Am spus neşansă şi nu altceva deoarece, chiar dacă nu recunoşti, ai întâlnit şi alte tipologii de femei dar, cu bună ştiinţă le-ai exclus din orizontul tău căci nu îţi puteau satisface dorinţele.
Chiar mă aventurez fără teamă să-ţi spun că ai generalizat ideea şi acelaşi comportament l-ai dezvoltat şi în relaţionarea pe alt plan, al ideilor, de data aceasta fiind incluşi şi bărbaţii. Cred că, dacă faci un recurs la memorie, poţi face un inventar al ideilor pe care le-ai emis şi ai fost, obiectiv, contrazis, de oameni ce tu i-au considerat cu rele intenţii, la adresa ta. Spaţiul virtual, pe care l-ai putut administra după bunul tau plac, nu păstrează urme, dar memoria oamenilor nu poate fi ştearsă. Crezi tu oare că dacă ai şters un subiect pe care l-ai tratat superficial şi ai fost corectat, nimeni nu ţi-a reţinut reacţia? Sau crezi că e greu de realizat faptul că laşi să fie văzute, în acest spaţiu virtual, doar discuţiile ce ţie îţi convin, eventual încărcate de laude?
Acesta este planul vizibil oricui, dragul meu. Dar, tu care ştii mai mult decât atât, vrei să realizezi oare proiecţia acestor fapte din planul astral?
Tipologia ta de personalitate este foarte uşor afectată de sentimentele de frică, de teamă. Frica, în mare parte este generată şi de marea-ţi mândrie ce nu acceptă decât imaginea creată. Cum bine ştii, mândria nu este un apanaj al spiritului în ascensiune sau al unui spirit evoluat. Nu, nu te gandi să mă contrazici, ar fi de preferat să mai lecturezi ceva de la Lazarev, Aivanhov sau, de ce nu, Arsenie Boca, chiar dacă fiind ideile unui român nu dau totdeauna bine la o prezentare a erudiţiei... În puţina mea pricepere te rog să cauţi bine spre ceea ce vrei să faci şi să vezi dacă nu cumva aceasta continuă clasificare a oamenilor te arată cât de bine te situezi în postura unui Lucifer mascat!
Frica te face să îţi tai singur câmpuri, însă nu realizezi că răul ţi-l faci singur. Tu crezi că îşi dă cineva un pumn în plex sau între ochi, însă realitatea este că tu te închizi singur. Ai cunoştinţe despre centrele energetice ale omului, însă privire-ţi este aţintită către alţii. Deoarece îţi ştii intenţiile, condiţiile improprii realizării, materializării intenţiei, condiţii pe care nu le-ai putut şi nu le poţi controla, căci nu doar de tine ţin, îţi crează sentimente de furie. Cum nu poţi acţiona împotriva acelui care îţi strică planurile, pentru că şi el are posibilitatea de a se apăra (sau, şi mai rau, să te simtă, parând) acţionezi asupra ta. Dar nu ai puterea de a recunoaşte...
Furia ţi-o reverşi asupra altuia, asupra victimei. Cel mai ades ai tendinţa de a “da una peste ochi”, apoi, dacă victima nu se conformează, de a o sugruma, pentru că, aidoma realităţii, aceasta e modalitatea de a impune acceptarea. În acelaşi timp se “aude” urletul de furie, înfricoşător. Dar, deşi ştii că asta nu crează un sentiment de comfortabilitate, manifestarea ta este continuă. Continuitatea acestei manifestări este evidenţiabilă în gesturile reale, gesturi atât de vizibile încât chiar şi tu, dacă ai putea să te vezi, filmat, ţi-ai da seama că eşti penibil.
Dragul meu prieten, n-ai vrea să te gândeşti ce faci tu oare, cu sufletul tău? Eşti tânăr, oare nu crezi că e păcat să tot agăţi câte o bucăţică din el pe fiecare jalon pe care nu l-ai doborât la pământ ci ţi-a fost mutat din cale de Cel ce le vede pe toate, direct sau prin aceia prin care El îşi face simţită prezenţa? Te-ai gândit că peste doar câţiva ani te vei confrunta cu mari probleme de sănătate ce îţi pot întrerupe această viaţă? Crezi că ţi-ai putea reveni dintr-un şoc determinat de apariţia unei tumori ce ar genera amputarea totală sau parţială a corpului tău şi ideea ce acum o urmăreşti ar deveni doar o amintire? Cred că ştii că Dumnezeu ori mângâie ori dă cu parul...
Dragul meu, poate că deja e prea mult ceea ce îţi spun prin cele mai sus scrise. Dar ştii bine că e încă prea puţin. N-am să intru acum în mai multe detalii, pentru că astea fac parte din ceea ce e de vorbit face-to-face. Aşa că... poate îţi faci timp şi pentru a discuta.