Vremuri noi şi oameni noi [2]

-continuare din Vremuri noi şi oameni noi [1]-

În vremuri cele noi, Omul Nou va avea ca lege de căpătâi respectarea libertatăţii. Omul de acum, Omul Vechi Om mereu o încalcă, mereu se amestecă în treburile altora,  încercând să controleze, să manipuleze, să dicteze, ori să critice, să judece, să condamne sau să recompenseze, să pedepsească.

Conştientizarea aceasta are de pe acum rădăcini. Dar şi dintre cei care conştientizează acum, ei înşişi Oameni Vechi, ca toţi ceilalţi încercă întotdeauna să găsească moduri şi mijloace de a manipula pe ceilalţi, de a domina pe ceilalţi. Noua conştientizare va aduce adevărata libertate, căci va lăsa pe oricine cu viaţa lui, cu trăirile lui şi cu înţelegerile lui. Acum gândirea are alte forme: dacă cineva este considerat dăunător pentru ceilalţi, el este blocat; dacă cineva este considerat un pericol pentru ceilalţi, el este blocat. Acum se merge pe o libertate limitată prin blocare, nu se pune problema de a lăsa limita să fie dată de interferenţa libertăţii celui considerat într-un fel, cu libertatea altcuiva.

Lumea Veche, dominată de Omul Vechi este o lume care a rămas fără individualităţi. Această lume urăşte individualitatea. Militează în orice fel pentru anularea individualităţii, fiind mereu împingătoare spre atitudinea de turmă de oi, turmă care are în existenţă rutina structurală. Individualitatea nu place, pentru că nu poate fi controlată. Oricare ar fi grupul, până şi în familii a pătruns ideea turmei. Omul Nou va fi el ca individ, alături de ceilalţi, fără necesitatea organizării ierarhice. Ierarhiei îi va lua locul reprezentativitatea momentului.

Omul Nou va fi o persoană vie. Va fi gata oricând să răspundă situaţiilor provocatoare şi aceste situaţii vor fi mereu schimbătoare. Nu va mai putea să fie rigid, fix, când atitudinile şi referinţele vieţii nu vor mai fi fixe. Viaţa fiind asemenea unui râu care curge nu va putea nimeni să reziste, încăpăţându-se, mult timp, împotriva curgerii. Cel care se încăpăţânează pierde contactul cu propria viaţă, se înmormântează de viu într-un mormânt pe care se încăpăţânează să şi-l facă.

Omul Nou, responsabil de viaţă, nu poate fi încăpăţânat, nu va fi rigid, nu va afirma siguranţa absolută. Va trebui să trăiască clipă de clipă, fără a decide dinainte, fără a da înapoi de la ceea ce e curgere firească. Va fi în continuă mişcare cu viaţa, cu provocările ei, cu schimbările ei, părăsind ideea consecvenţei impuse. Va rămâne consecvent armoniei permanente cu viaţa, cu ceea ce este el însuşi. Nu va sta fixat pe o idee şi nu va împrumuta ideile programatoare ale altora, sacrificându-şi propria viaţă.

În sensul actual s-ar spune că noua conştientizare nu va fi moralistă sau nu va fi puritană, dar modul actual rigid al moralei şi puritanismului nu poate să definească acea nouă moralitate. Dar va fi un fel diferit de moralitate, una care răsare din proprie simţire a vieţii, din propria sensibilitate, din propriile experienţe, nu o moralitate învăţată de la alţii, împrumutată. Omul nou va fi mai pur, mai moral decât cel actual. Aici omul de acum ar trebui să nu confunde pornirile de gen “fie ce o fi” cu viitoarea moralitate. E o capcană prea periculoasă.

Multe din cele actuale se vor pierde, se vor anula. Omul nou nu va mai fi un supus al timpului trecut, fiindcă trecutul şi acum este mort, este de neschimbat. Beţia ideilor că trecutul poate fi schimbat a cuprins ca o febră mulţimea care se zbate în principiile Omului Vechi, creându-i o falsă putere. Este doar beţia cu apă rece, o autosugestie care îl face pe om dependent de alţi oameni (care, zice-se îi ajută) sau de anumite acţiuni. Omul Nou va fi un rebel, căci nefiind supus trecutului va fi nesupus morţii. El se va lăsa supus doar de prezent. Aceasta este esenţa rebeliunii împotriva trecutului. Iar a fi rebel va fi una dintre caracteristicile cele mai proeminente ale Omului Nou. Pentru că rebel fiind, va căuta să creeze noul. Altfel spus omul nou va fi continuu creativ.

Pentru a se arăta existenţial, căci acel dintotdeauna “Eu sunt” trebuie onorat, fiind esenţa a vieţii, Noul Om va crea, obligatoriu, o altă societate, o societate nouă.

Schimbarea conştientizării va schimba ideile într-unele noi şi aşa societatea va deveni una nouă. Actuala societate, a Omului Vechi este una a vieţii duble; noua societate va fi a celor care trăiesc unitar. Ceea ce va fi înlăuntrul lor va fi şi pe dinafară. Omul Nou va fi autentic, nu va fi mincinos.

Autenticitatea, în sensul adevărului, va fi ceea ce azi se numeşte religie, pentru Omul Nou. Existenţa autenticităţii face ca nevrozele să dispară. Omul actual, vechi, este nevrotic pentru că este într-un constant conflict între ceea ce vrea să facă şi ceea ce face, mereu fiindu-i impus altceva. Omului actual i-a fost reprimată autenticitatea, păcatul minciunii fiindu-i permanent în preajmă. I s-a impus să aibă un caracter fals. Şi falsitatea a creat boala, căci doar o persoană întreagă este sănătoasă. O persoană sănătoasă are interiorul şi exteriorul la fel, sunt parte a întregului ce este.

Aventura, într-un sens al vieţii (în nici un caz a nu se merge la ideea aventurii amoroase) nu este caracteristica Omului Vechi. Preocuparea lui este siguranţa, această preocupare fiind generatoarea stagnării, căci urmărind o idee statică, trăirea vieţii va fi ţinută pe loc. Omul Nou va avea, din plin, spirit de aventură. Preocuparea deplasându-se de la siguranţă, Omul Nou nu va mai fi static, iar această deplasare va schimba preocuparea în căutarea. Nu va mai fi preocupat de asigurarea siguranţei, securităţii ci de căutarea acesteia şi explorarea posibilităţilor. În această direcţie în mod sigur nu va avea răspunsuri clare la fiecare întrebare,  dar în mod la fel de sigur va accepta orice provocae spre a explora, pentru a merge cât mai departe, atât cât îl duce viaţa.

Căutarea îl va face să încerce să ajungă la stele. Dar, cu toată această căutare, el va rămâne deschis, deaorece căutarea o va începe nu pornind de la o credinţă, de la o concluzie deja trasă, ci pornind cu o întrebare.  Actualul om începe având deja o credinţă, dar uns astfel de început nu este decât o joacă a unui joc cu el însuşi. Căci dacă deja crede ceva ce mai poate explora? În tot ceea ce va face Noul Om va fi capabil şi va avea curajul să spună: „Nu ştiu, dar vreau să învăţ, sunt interesat să cunosc. Sunt gata să merg, pentru asta, oriunde, în orice aventură, în orice căutare.”

Prin toate aceste noi vederi ale vieţii, Noul om va fi capabil şi oricând gata să rişte. Omul Vechi vorbeşte mereu de risc, dar riscul nu îi este ţelul, riscul este doar anatema pentru că ţelul îi este siguranţa, securitatea, cea cu care el începe să moară. Lumea afacerilor este plină de exemple, pentru că cei din ea mint şi se mint cel mai mult. Pentru Omul Nou, aventura şi riscul vor fi motivaţii ale vieţii, prin care viaţa va creşte către către plenitudini tot mai înalte, înspre piscuri neatinse.

Noul Om nu va mai avea preocupări, nici pe latura produselor muncii, pentru contrafacere, mascare sau simulacru. El va fi sincer, autentic, adevărat, fiindcă doar prin adevăr există eliberare. Toate minciunile crează cătuşe. Cine spune o singură minciună va trebui să spună altele o mie şi una pentru a o apăra pe prima, va trebui să spună minciuni până i se va face rău, până îşi va face rău.

Prin noua conştientizare, Omul Nou nu va mai accepta vorbăria fără sens, se poate spune că va urî acest fel de lucru cu pasiune. Această ură pentru falsitate va fi o marcă pregnantă a Noului Om. Aceasta va fi o faţetă prin care Noul Om se va opune sistemelor structurate, inflexibile şi infailibile, fiindcă viaţa este o frumoasă curgere. Nu este structurată, este libertate, nu este o închisoare, este un templu.

Prin noua mentalitate, prin noua conştiinţă, Omul Nou va permite nenumărate posibilităţi, îşi va dori structuri lichide. În acest fel, Omul Nou va fi cu adevărat uman, va respecta toate fiinţele umane. Va avea un respect mare, dus până la religiozitate.

Nici o autoritate externă nu-l va ajuta pe Noul Om şi el nu se va încrede decât în propria experienţă. Motivul va fi faptul că la baza încrederii va sta cunoaşterea şi nu ştiinţa despre sau luarea la cunoştinţă despre.

Conştinţa Omului Nou îl va face să nu mai creadă decât dacă el cunoaşte. Încrezându-se în propriile posibilităţi, în potenţialul propriu, respectându-se pe el însuşi, şi excluzând încrederea în autorităţi, fizice sau juridice, externe – ceea ce înseamnă lipsă de respect pentru el însuşi – îşi va dezvolta propriul sistem de referinţe, în armonie cu viaţa şi cu tot ceea ce îi este în apropiere. Din acestea va rezulta plăcerea Omului de a fi alături de natura elementară: de apă, de soare, de zăpadă, de flori, de animale, de păsări.

 Noul Om nu va căuta undeva departe, înspre Ceruri, după Dumnezeu. Noul Om va fi pământesc, dar prin „pământesc” nu se va mai înţelege materialist, el va fi un realist şi va iubi acest pământ… Această planetă ar trebui şi acum să fie iubită, ea ar trebui să fie motiv de bucurie, pentru că este un dar. Acum omul a stabilit ca religia să fie prezentă în obiecte, statui de piatră moartă. Noul Om îşi va găsi religia oriunde în natură ca de exemplu în copacii vii dansând în vânt. El îşi va găsi religia oriunde: undeva pe mare, sau urcând munţii neatinşi de picior de om. El va găsi şi îşi va face rugăciunea lui cu zăpada, cu luna, cu stelele, va fi în dialog cu existenţa, aşa cum este ea, nu aşa cum o vrea el. Nu va mai trăi cu idei abstracte, ci cu realităţi. Angajamentul lui va fi cu natura şi prin acest angajament el va ajunge să cunoască şi supra-natura. Şi aşa va înţelege că Dumnezeu există aici pe acest pământ, chiar şi în corpul lui, concept pe care acum l-a luat aşa cum i s-a servit, dar niciodată nu l-a înţeles în măreţia lui deplină.

Va mai fi o perioadă în care vechiul va rezista noului, va lupta cu noul, va încerca să distrugă noul. Dar nu poate reuşi. Timpul, spiritul timpului nu va fi în favoarea a ceea ce este vechi – vechiul trebuie să moară.

Pentru că va exista această coabitare - care deja este reală - Noul Om va trebui să găsească noi forme de comunitate, de apropiere, de scop comun şi împărtăşit, de intimitate, fiindcă vechea societate va mai persista, la fel cum vor exista şi Oamenii Vechi. Omul Vechi va da tot felul de lupte cu noua societate, aşa cum acum societatea de tip vechi dă o luptă cu Omul Nou, iar această luptă s-a întâmplat întotdeauna. Vechiul are atât de multe interese vădite şi pentru a le apăra nu poate să se ducă uşor. Abia când va fi imposibil să mai rămână în existenţă ea se va dilua de tot şi va dispare cu totul. Dar înainte de dispariţia vechii societăţi, a vechii mentalităţi, Noul Om va trebui să creeze ceea ce are nevoie.

Poate că pentru cei rigizi şi riguroşi de până acum pare o anomalie. Dar Noul Om va fi o persoană spontană, impredictibilă, o persoană care va risca pentru a percepe şi a găsi noul, nu se va mai agăţa doar de ceea ce este cunoscut, el va avea totdeauna disponibilitatea şi spre ceea ce este necunoscut. Va uita ceea ce înseamnă sacrificiul, acest principiu care este idealism pur. Ideile, idealurile, ideologiile, motivele pentru care acum se sacrifică omul se vor topi în realismul prezentului. Trăindu-l, Omul Nou nici nu va mai avea ideea sacrificiului.

Dar, pentru schimbare, oricine trebuie să-şi reamintească de faptul că nici o singură persoană nu o poate mântui pe alta, este de-a dreptul imposibil. Doar o nouă conştientizare poate mântui omul din sclavia lui. Doar având pe Aleluia ca mantră, va putea face saltul cuantic.

Iar noua conştientizare poate veni şi deveni realitate doar prin fiecare om care vrea să trăiască şi nu doar să vieţuiască!