Lumea dinspre azi spre mâine [2]

continuare din Lumea dinspre azi spre mâine [1] -

De mai mult timp oamenii au fost convinşi că ei trebuie să domine creaţia şi că toate celelalte, animale sau plante, au fost create pentru a-i furniza hrana, haine, chiar dacă pentru acestea ar fi martirizate sau exterminate. Cînd acestea nu au mai fost suficiente pentru iluzia falsei abundenţe alimentare, atunci generealizare acesteia s-a făcut prin combinatele concentraţionale şi exterminarea masivă, barbară, a speciilor care servesc drept hrană, dirijată, pentru sclavi. În aceste combinate se găseşte chiar esenţa modului de producţie dominant, a faptului că viaţa şi umanitatea nu rezistă, ca valori, în faţa dorinţei de profit a câtorva.

Un alt aspect al jafului social este dat de exploatarea resurselor planetei, producţia supra-abundentă de energie şi de mărfuri, de gunoaie şi alte deşeuri ale consumului ostentativ, fapte care afectează grav şansele de supravieţuire ale Pământului cu toate speciile ce îl mai populează. Cu toate această problemă ştiută, pentru a fi lăsată total liberă desfăşurarea capitalismului sălbatic, creşterea nu se poate să fie vreodată oprită. Este necesar să se producă, să se producă şi chiar să se reproducă. Apoi, pentru imagine, aceeaşi mari poluatori se prezintă drept potenţiali mari salvatori ai planetei. Imbecili ai show-business-ului, cu mari subvenţii de la firmele multinaţionale, încearcă să convingă de faptul că o mică schimbare a obiceiurilor de viaţă ale individului va fi suficientă pentru salvarea de la dezastru a planetei. Dar, în timp ce culpabilizarea consumatorului este în toi, ei continuă să polueze fără încetare mediul înconjurător dar, şi mai grav, spiritul. Iar aceste infime şi infirme teze pseudo-ecologiste sunt reluate, în cor, de mulţi politicieni veroşi, ca orice slogan publicitar, însă totdeauna se feresc de a propune o schimbare radicală a sistemelor de producţie. Mai întotdeauna ideea este de a se schimba câte ceva, detalii doar, pentru ca totul să rămână neschimbat, la fel ca mai înainte.

Pentru a se intra însă în acea horă a consumului frenetic, individul are nevoie de bani, iar pentru a avea bani trebuie să se muncească. Tocmai aici se ajunge la punctul culminant, căci acum intervine propria sclavizare, propria vindere. Sistemul acesta dominant a făcut din muncă principala sa valoare pentru ca indivizii, respectând această valoare înnobilantă, să muncească tot mereu mai mult pentru a-şi plăti, pe credite, necesităţile vieţii acestea mizerabile. Ei se epuizează muncind, pierd cea mai mare parte a forţei lor vitale şi se mai şi supun celor mai rele umilinţe, risipindu-şi întreaga viaţă într-o activitate obositoare şi plicticoasă, pentru profitul altor câţiva. În această direcţie, a muncii, a fost inventat şomajul, modern şi el, cu scopul de a înfricoşa sau pentru a-l face pe individ să mulţumească fără încetare puterii pentru că a fost generoasă cu el.

Ce ar fi omul fără această tortură care este munca în forma ei modernă, fără activităţile alienante care sunt prezentate ca o eliberare? Sub presiunea permanentă a cronometrului, a ceasului, fiecare gest al muncitorului sclavizat este calculat în scopul creşterii productivităţii. Teoretizarea muncii prin organizarea ştiinţifică a muncii constituie esenţa însăşi a deposedării celor ce muncesc de o parte din bucuria, din fructul muncii lor, iar pe de altă parte de timpul ce îl petrec cu producerea în mod automatic a mărfurilor dar şi a serviciilor. Rolul angajaţilor se confundă cu al maşinilor din fabrici, cu cel al calculatoarelor din birouri.

Sub lozinca “timpul nu se mai întoarce”, fiecărui angajat îi este atribuită o sarcină repetitivă, intelectuală sau fizică. Asta este traducerea specializării individului în domeniul său de producţie, specializare care acum se regăseşte la nivelul planetei, în cadrul “diviziunii internaţionale a muncii”. Şi, prin această diviziune, se concepe în Occident, se produce în Orient (Asia) şi se moare în Africa.

Omul, în ansamblul propriei personalităţi, se autocondiţionează comportamentului productiv prin organizarea muncii, dar şi în afara locului de muncă el rămâne cu acelaşi comportament, adică are acelaşi cap, aceeaşi piele. Sclavul modern ar fi putut să se mulţumească a fi servil doar la locul de muncă dar, pe măsură ce sistemul de producţie colonizează toate sectoarele vieţii, individul dominat îşi pierde timpul liber în distracţii, evenimente şi vacanţe organizate, de multe ori subvenţionate de către clasa dominantă. Mai mult decât atât, nici un moment al cotidianului său nu scapă dominării sistemului; fiecare clipă a vieţii sale este invadată, pentru a fi un sclav cu tot timpul plin de ceea ce se vrea, nu de ceea ce vrea.

De la Plutarh se ştie şi se spune că medicina te face să mori lent. Degradarea generalizată a mediului, a aerului respirat, a apei băute, a hranei consumate, a stress-ului condiţiilor de muncă şi întregul ansamblu al vieţii sociale sunt la originea noilor boli ale individului modern, ale sclavului. Este însă bolnav de condiţia sa servilă şi nici o ştiinţă medicală nu va putea vreodată remedia acest rău manifestat prin boli. Doar eliberarea, şi nu una parţială, ci completă, de condiţia în care se găseşte prins îi va putea permite să se elibereze de suferinţe. Medicina modernistă nu cunoaşte decât un singur remediu în faţa durerilor de care suferă individul, iar aceasta este mutilarea, prin intervenţii chirurgicale, antibiotice sau chimioterapii. Se atacă, se tratează doar efectele, doar consecinţele răului, fără a se căuta vreodată cauza. Pentru înlăturarea cauzelor nu există motiv şi acest lucru este de înţeles din motiv ce este explicat: O cercetare a cauzelor ar duce inevitabil la o condamnare fără drept de apel a organizării sociale în ansamblul ei. Tot aşa cum a transformat toate detaliile lumii în marfă, sistemul actual, dominant, a făcut din corpul uman tot o marfă, un obiect de studiu, un obiect experimental, pentru noii ucenicii vrăjitori ai medicinei de piaţă şi biologiei moleculare, ajungându-se, în momentul de faţă la momentul în care stăpânii actuali ai lumii sunt pregătiţi pentru brevetarea vieţii umane, nu doar a viului. Descifrarea compltă a ADN-ului genomului uman a fost punctul de plecare pentru noua strategie pusă în practică de puterea din umbră. Această descifrare nu are drept scop decât amplificarea considerabilă a formelor de control şi dominare. Acum chiar şi corpul uman a scăpat de sub controlul omului.

O idee veche e acum la modă “Prin supunere se dezvoltă reflexele de servitute”. Individului modern îi scapă ceea ce este cel mai bun din viaţă, dar el continuă ceea ce a deprins; supunerea a devenit cea de-a doua natură. El se supune fără a şti de ce o face, doar pentru faptul că trebuie să se supună. Supunere, Producţie, Cosum, acesta este tripticul ce domină viaţa. În funcţie de vârstă el se supune părinţilor, profesorilor, preoţilor, şefilor, patronilor, comercianţilor, politicienilor. Nesupunerea îl înspăimântă căci nesupunerea înseamnă risc, aventură, schimbare, renunţare. Aşa cum un copil intră în panică atunci când se pierde de părinţi, tot aşa individul modern, sclavizat, se simte pierdut fără puterea ce l-a (re)creat. Pentru a nu se simţi astfel, continuă să se supună. Frica este cea care face din omul liber un sclav şi tot ea îl menţine în această condiţie. Înclinarea în faţa stăpânilor lumii, acceptarea acestei vieţi plină de umilinţe şi de mizerie, este doar efectul fricii.

Şi totuşi indivizii sclavizaţi dispun de o forţă numerică în faţa acestei minorităţi care conduce, care guvernează. Însă forţa acestora nu vine de la armata sau poliţia care-i serveşte, ci de la consimţământul individului, al fiecăruia dintre noi. Laşitatea de a înfrunta legitim forţele de ordine ale oprimatorilor este justificată prin discursuri pline de umanism moralizator. Refuzul violenţei revoluţionare este bine ancorat în spiritele celor ce se opun sistemului în numele unor valori pe care tocmai acest sistem l-a inoculat. Însă puterea nu ezită niciodată în a utiliza violenţa atunci când se pune problema de aşi apăra şi conserva supremaţia. Oricum, nimic nu este nou sub soare, căci, sub un guvern care arestează şi închide pe nedrept, locul omului cinsit este, de asemenea, tot la închisoare!

continuare în Lumea dinspre azi spre mâine [3] ->