Înţelesuri din lumea nouă

Despre cea de-a patra dimensiune se vorbeşte mereu şi se tot vorbeşte pentru că nu s-a înţeles prea exact despre ce vorba.

Pentru început trebuie spus că spaţiul în care se desfăşoară acum existenţa este un spaţiu tridimensional, adică există 3 direcţii de mişcare principale: stânga/dreapta, înainte/înapoi, sus/jos. Deoarece sunt 3 direcţii posibile, sunt necesare 3 valori pentru a descrie poziţia unui punct (x, y, z). Într-un sistem bidimensional, sunt necesare doar două valori (x, y).

Deci în sistemul tridimensional se poate spune cuiva să înainteze 3 metri, încă 2 metri la stânga după care să se caţere pe o frânghie încă 5 metri. Se observa faptul că aceste 3 direcţii sunt perpendiculare una cu cealaltă, fiecare e unică. Asta înseamna ca se poate merge înainte sau înapoi cât se vrea, fără a se reuşi să se meargă astfel la stânga sau la dreapta şi nici în jos sau în sus. Daca ar exista totuşi o a patra dimensiune (x, y, z, t) aceasta ar trebui să fie perpendiculară cu celelalte trei direcţii.

În imaginea alăturată se poate compara foarte bine ceea ce înseamnă spaţialitatea sistemelor fizice: dimensiunea zero e reprezentată de un punct, prima dimensiune de o linie, cea de a doua de un pătrat, cea de a treia de un cub şi în final, cea de a patra de un hypercub.

Ce este hypercubul? Când se încearcă reprezentarea celor 3 dimensiuni ale unui pătrat pe o suprafaţă plată, se desenează două pătrate şi se unesc liniile verticale, între ele, cu altele oblice. În patru dimensiuni cubul se va multiplica în acelaşi mod, unindu-se acumîntre ele, cu linii oblice, cuburile. Aceasta este o încercare de reprezentare a celeo de-a patra dimensiuni pe o suprafaţă bidimensională, plată, nicidecum exactă, dar care ajută la a se înţelege mai bine, acum, în acest stadiu al viziunii umane. Dacă s-ar lucra în transpunere pe o suprafaţă holografică, înţelesul ar fi mult mai uşor....

Platlandia

Imaginaţia poate avea un rol esenţial în înţelegeri şi definiri... Imaginaţia care ţine cont şi de realităţi, ştiinţifice acum, poate da o imagine completă, dacă nu a unui univers viitor, cel puţin a celui actual.

Dacă ar exista un univers complet plat, în care trăiesc fiinţe bidimensionale? Un perete în lumea plată, Platlandia, este o linie, şi la fel este şi pielea unui individ, în spatele căreia se ascund organele interne. Platlandezii sunt ciudaţi deoarece sunt nevoiţi să folosească acelaşi orificiu pentru îngurgitare şi pentru excreţie; altminteri s-ar desface în mai multe părţi. Mişcările lor sunt limitate la doar două direcţii (înainte-înapoi, stânga-dreapta).

Oamenii, ca fiinţe tridimensionale, pot obţine cu usurinţă o imagine a Platlandei, într-o dimensiune ce nu există în spaţiul acesteia.

În interiorul cadrelor lor liniare şi plate, platlandezii sunt riguros protejaţi de privirile vecinilor lor, dar pentru om nu au secrete; oamenii pot privi nestânjeniţi în camerele şi sertarele lor încuiate şi, oricât de straniu s-ar părea, se poate vedea interiorul corpului lor în orice moment. Manifestarea oamenilor pentru ei poate fi înţeleasă de ei ca a unor zei, căci oamenii pot face obiectele să dispară şi să apară din cele mai tainice locuri, pot fi ei mutaţi într-o clipă dintr-un loc în altul al spaţiului lor (o experienţă pe care ei ar interpreta-o drept mistică), pot fi chiar răsuciţi, trecându-i astfel prin cea de a treia dimensiune, astfel încât partea lor dreapta să devină partea lor stângă şi invers. Oamenii îi pot observa oricând fără ca platlandezii să remarce prezenţa omului.

Acum trecând pragul de la două dimensiuni la trei dimensiuni, platlanezii devin oameni şi pentru oamenii de acum, care trec în a patra dimensiune, comparativ devin zei...

Este evident că o fiinţă cu existenţă cvadrimensională va putea acţiona în lumea tridimensională în exact acelaşi mod în care tridimensionalii acţionează în lumea bidimensională. Această fiinţă ar putea fi aici şi totuşi să rămâna neremarcată, ar putea trece prin corpuri solide şi ar putea avea acces la conţinutul unui seif sau sertar, fără să le deschidă.

Această idee e uşor de înţeles, dar obligă la două întrebări:

-cum ar putea omul să vadă o fiinţă cvadrimensională?

-cum vede această fiinţă pe om?

Oricât s-ar căuta răspunsul la prima întrebare, nu se poate găsi unul tocmai adecvat, deşi imaginaţia poate furniza nişte analogii clarificatoare; la cea de a doua întrebare se poate răspunde, dar situaţia reală este extrem de complicată.

O fiinţă plată care trăieşte pe suprafaţa supei pusă în farfurie pentru a fi mâncată, va percepe lingura care traversează spaţiul său ca pe o simplă linie, a cărei dimensiune variază în timp. Singurul mod în care un platlandez ar putea percepe cea de a treia dimensiune a spaţiului ar fi prin intermediul timpului.

Avantajul omului constă în faptul că pot să realizezeze ce este o lingură, prin vizualizarea concomitentă a tuturor părţilor sale; pentru creatura de pe supă, lingura este o fiinţă bidimensională ciudată care se transformă imprevizibil, apărând şi dispărând din nimic şi a cărei formă prezintă schimbări misterioase în timp.

Un om de ştiinţă de geniu din spaţiul bidimensional ar putea fi în stare să efectueze calculele necesare pentru a ajunge la concluzia că zeul e de fapt un obiect solid tridimensional, dar nici măcar el, cel care în formule l-ar putea bine defini, nu ar putea să îşi imagineze cum arată o lingură tridimensională. Aşa cum fiinţele plane, plate, sunt deschise pentru oameni, dar nu şi pentru celelalte fiinţe plate, tot aşa oamenii sunt deschişi fiinţelor cvadrimensionale, deşi nu pot arăta propriul interior altor fiinţe umane, oricât de mult ne-am s-ar dori aceasta. În cadrul percepţiei vizuale cvadrimensionale, obiectul vizat poate fi văzut din toate părţile odată, ca şi cum s-ar afla în centrul ochiului.

Magia, religia... oamenii le ştiu. Unii le ignoră, crezând că aşa le e mai bine. Alţii vor să vadă doar ce e mai frumos, spun ei, punând în umbră dualitatea. Mai sunt şi alţi mincinoşi ce se folosesc din plin de partea întunecată dar merg la biserici în dimineţile marilor sărbători ca să se creadă că ei sunt apropiaţi de toată sfinţenia afirmată sau decretată. Şi se uită în sus crezând că de sus se vede ceea ce şi ei văd când se uită în jos. S-au gândit vreodată că există un sus care există pretutindeni şi sunt priviţi de peste tot, orice fac, orice ascund? Şi, la drept vorbind, de ce nimeni nu se gândeşte că şi unii preoţi, oricare ar fi ei, tot ân această tagmă cad?

S-au gândit însă aceia pentru care lumea are mistere ce trebuie desluşite. De 200 de ani oamenii ştiinţei au pus o ipoteză nouă, prin adăugarea unei noi dimensiuni la ceea ce era “palpabil”, “perceptibil”, în real. Şi aşa s-a sugerat o explicaţie simplă, atractivă şi destul de convingătoare din punct de vedere ştiintific, a multor fenomene misterioase, asociate de regulă cu magia sau religia. Nu a fost o ipozeză care atunci acredita în mod necesar posibilitatea existenţei teoretice a zeilor, fie şi complet invizibili pentru om, deoarece chiar dacă organul necesar perceperii celei de a patra dimensiuni lipseşte, tot putem se pot vedea, în trei dimensiuni, lucruri a căror explicaţie nu devine clară decât dintr-o perspectivă mai înaltă.

E simplu de înţeles dacă...

Viziunile, calatoriile mistice neasteptate, astrale, însoţite de o modificare drastică a cunoştintei, pot fi interpretate ca o întrezărire mentală a unei realităţi superioare. Pentru că ideea existenţei dimensiunii a patra impune acceptarea faptului că există mai multe niveluri ale realităţii superioare, fizicienii nu s-au oprit la patru dimensiuni. Au mers pana la unsprezece (deloc întâmplător, dar aceasta este o altă poveste... viitoare), care sunt suficiente pentru a explica forţele ce există în Univers, cu toate că, din punct de vedere matematic, numărul dimensiunilor e nelimitat; fiecare dintre ele se comportă faţă de cea anterioară aşa cum a treia dimensiune se comportă faţă de a doua.

S-a făcut şi un mare păcat, de cei care multe ştiu şi puţini cunosc. Au luat ideea, n-au înţeles dar au memorat-o cu explicaţii care mai de care iluminate şi au aruncat omului de rând un os pe care aceştia l-au cumpărat la preţ de carne de cea mai bună calitate...

* * * * * * *

Acum, dacă-ţi spun că eu sunt pe lângă tine permanent, şi nimic nu-mi este ascuns din ceea ce faci, mă crezi? E doar o întrebare ca să se înţeleagă de ce nu e bine să se creadă că piciorul bătut cu furie de pământ nu face decât să stârnească râsul în altă parte şi că de fapt acela care a crezut că aşa îşi impune forţa nu a făcut decât să-şi dea cu stângul în dreptul... Sau invers, după caz!