5 mai 2012

Actuale, dureroase realităţi (2)

Biserica creştină a apărut ca urmare a îndemnului lui Iisus către apostoli "mergeţi şi propăvăduiţi la toate noroadele învăţătura mea". Biserica a apărut ca necesitate logistică de transmitere a mesajului şi învăţăturilor cristice.
După ce creştinismul şi creştinii au fost ostracizaţi şi surghiuniţi , mai marilor Imperiului roman, le-a venit ideea de a folosi Biserica şi creştinismul în scopul dominaţiei maselor şi ca mijloc de guvernare. Au fost inserate în obiceiurile creştine “saturnaliile” şi alte sărbători păgâne, adoptându-se în locul săptămânii iudaice săptămâna corespunzatoare calendarului roman, înlocuind "sabatul” - ziua sfantă de vineri cu duminica (ziua soarelui), lunea ziua lunii) ş.a.m.d.
Creştinismul, asemenea fondatorului său (Iisus era un om modest posedând doar cămaşa de pe el şi o pereche de sandale) era o religie plină de iubire, în modestie şi întrajutorare. Romanii i-au dat o haină nouă, plină de fast şi împopoţonare, cultivand în rândul clerului gustul pentru fast, bogăţie şi corupţie.
Când Imperiul Roman s-a scindat în două (Imperiul de Apus cu capitala la Roma şi cel de răsărit cu capitala la Constantinopole), cele doua biserici au evoluat separat formând Biserica Catolică, respectiv cea Orodoxă.

Instituţia Bisericii Ortodoxe
Isus Cristos a spus şi este menţionat în Evanghelii: “Eu n-am venit să schimb legea ci să o împlinesc!”; în virtutea acestui fapt rămân valabile pentru creştini atât spusele din Noul  Testament cât şi Vechiul Testament (Tora ebraica). Astfel Vechiul Testament în capitolul “Exodul” reglementeaza forma arhitectural-funcţională a templului (deci şi a bisericii) acesta avâd forma unui cort (de unde şi turlele bisericii şi compartimentele naos, pronaos şi altar). Tot în Exod se reglementează succesiunea şi investirea preoţilor cu amănunte până şi la faptul că în biserică se ard lumânări din ceară de albine[1]  şi smirna[2].

Icoanele
În “Exodul”, Moise primeşte pe muntele Sinai cele 10 Porunci de la Dumnezeu, săpate în piatra. Prima poruncă sună cam aşa: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei; să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo înfăţişare a celor nevăzute din cer, de pe pământ sau din apele de sub pământ; să nu li te închini, să nu le slujeşti căci eu sunt un dumnezeu ce pedepsesc până la al 3-lea si al 4-lea neam pe cei ce mă urăsc şi miluiesc până la al miilea neam pe cei ce mă iubesc.”
Icoana este  “o înfăţişare a celor nevăzute din cer” şi contravine flagrant primei porunci. A fost totuşi adoptată în biserica ortodoxă, de către “sfinţii părinţi”, în Sinodul 7 ecumenic, pe vremea lui Constantin cel Mare, care s-a servit de ambiţiile politice ale “sfinţilor părinţi”, pentru a-şi consolida puterea politică cu ajutorul Bisericii Ortodoxe[3].
În Sinodul 7 Ecumenic au adoptat, în ciuda împotrivirii conservatorilor bisericii, “sfânta icoană” ca “fiind de bun folos credincioşilor”, cu instrucţiunea expresă să fie “venerate şi sărutate” de credincioşi. A fost o idee care poate că a generat multe, neştiute şi neexplicate epidemii, la fel ca şi sărutatul aceleiaşi cruci şi folosirea aceleiaşi linguriţe la împărtăşanie de către comunităti întregi. Era şi este de ajuns ca doar un singur om să fie purtător al unui virus şi contaminează toată comunitatea[4]...

Sfinţii
După informaţiile furnizate chiar în Biblie, nu există decât 12-13 sfinţi veritabili, respectiv 11 apostoli (excluzându-l pe Iuda decăzut prin trădarea lui Isus) şi care au fost sfinţiţi prin “coborârea Sfântului Duh ca limbi de foc” după care “au făcut minuni şi au vorbit în limbi străine”, Fecioara Maria (pe care a sfinţit-o naşterea unui fiu de Dumnezeu) şi Iosif, tatăl lui Isus. Aceeaşi “sfinţi părinţi” au sanctificat o armată de sfinţi într-o birocraţie cerească după forma şi asemănarea actualei biserici. Au reînţeles pasajul din Tatăl nostru, cum că în Ceruri ar fi ca pe Pământ, şi nu “precum în Cer aşa şi pe Pământ”...
Chiar punând cazul că ar fi cu adevărat sfinţi , cine le-a dat dreptul acestor “sfinţi părinţi” să profaneze şi să împartă precum câinii prada, rămaşiţele acestor sfinţi. I-a guvernat şi îi guvernează acceaşi veşnică lăcomie şi sete de putere, pelerinajele la “moaşte” umplându-le visteriile. Şi, la fel ca la icoane, s-a implementat ideea cu sărutarea sfintelor “moaşte”, ideea la fel de periculoasă pentru sănătatea credincioşilor sinceri dar naivi.
Minunile multor sfinţi inventaţi nu le-a probat nimeni niciodată, sfânt ajungând şi Ştefan cel Mare, care a fost patriot şi erou naţional, dar n-a fost nici pe departe sfânt, fiind notoriu, cum spun cronicile “iute la mânie şi vărsătoriu de sânge” şi cunoscut pentru armata de ţiitoare şi copii din flori avuţi.

Averea
Trădându-şi motivele de existenţă, trădânt spiritul Cristic, multe biserici creştine ortodoxe (şi nu numai ortodoxe) a acumulat averi colosale, zeci de mii de hectare de pădure, imobiliare, mai nou bănci şi oficii de turism, având nerusinarea ca binefacerile să fie înfăptuite din contribuţiile enoriaşilor. Construiesc imobiliar şi nimic în “templul” sufletului credincioşilor, care nu sunt învăţati nici măcar faptul că, cruce se face în biserică doar când este pomenită Sfânta Teime.
Construiesc în neştire biserici  (locuri de muncă pentru preoţi) şi tot au ajuns să se calce câte 2-3 pe picioare în fiecare parohie. Cu un program de lucru de 2-3ore pe săptămână, preoţii (cu foarte rare excepţii), au salariu asigurat din bugetul statului, deşi 99% din timp şi-l folosesc în interes personal. Dr  de cumva nu are, cel în nevoie bani,  rămâne cu copilul nebotezat, cu mortul neîngropat sau perechi necununate, tarifele fiind uneori neruşinate, regula fiind să se dea chitanţa pe jumatate din sumă.
Însă ei, îşi au pretentia de mijlocitori între Dumnezeu şi credincioşi, când Evangheliile afirmă clar: “adevărata rugăciune o faci tu singur în cămăruţa ta, neştiut de nimeni, nu în răspântii spre văzul norodului”; la fel cum adevărata miluire se face "fără să ştie stânga ce face dreapta, ca nu cumva cel miluit să se ruşineze”, nu în spectacolele de “caritate”, în faţa aparatelor de făcut imagini. În spijinul mersului la biserică vine un pasaj din evanghelii “unde sunt doi sau trei în numele meu, voi fi şi eu cu ei”, dar din păcate bisericile au devenit cluburi de etalat vestimentaţia şi de împărtăşit ultimele bârfe, fără nici o reacţie din partea preoţilor, interesaţi doar să-şi vândă cota de lumânări şi să încaseze banii pe liturghii şi pomenit vii şi morţii.

Ritualul
Actuala slujbă oficiată în biserică duminica este rămasă de la Ioan Gură de Aur fost patriarh al Constantinopolelui în sec. I şi se vrea o rememorare a periplului şi patimilor lui Iisus. O înşiruire fără noima din care nimeni nu înţelege nimic, pierzând inutil timpul. În bisericile adevărat următoare ale învăţăturii creştine, slujba constă în expunerea unei teme din Evanghelii sau de interes pentru enoriaşi, urmată de cântarea de psalmi. Simplu, eficient şi util asemeni Bibliei în care nu se găsesc vorbe fărp rost, Dumnezeu, creatorul suprem aşteptând de la noi să-i fim asemenea, creatori şi eficienţi, fiindcă “vorba lungă este sărăcia omului”.

       Rugăciunea
"Tatăl nostru" este singura rugăciune provenită de la Dumnezeu, prin intermediul lui Iisus. Ea cuprinde tot ce este necesar comuniunii credinciosului cu Dumnezeu, orice cuvânt sau cerere fiind de prisos. Degeaba i se cere lui Dumnezeu sa facă pe cineva împărat sau să aibă bani, fiindcă Dumnezeu ştie mult mai bine ce îi este bun şi cât poate să “ducă”, voia lui fiind suverană. Şi Iisus a spus când era în agonie pe cruce “Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit... dar facă-se voia ta şi nu a mea”. A spus asta fiindcă ştia că Dumnezeu are sigur un plan mai minunat cu el decât şi-ar fi putut dori sau imagina! La fel are şi pentru noi muritorii, creaturile lui preferate.
Rugăciunea în faţa icoanei îl distrage pe credincios de la comuniunea spirituală cu Dumnezeu, concentrându-i atenţia şi frânându-i imaginaţia în timpul rugăciunii.
Dumnezeu a pus în conştiinta omului toate legile scrise şi nescrise ale Dumnezeirii, încălcarea voită a acestora ducând la blocaje malefice în subconştient - guvernatorul suprem al organismului - care cuprinde şi experienţa reîncarnărilor succesive ale omului.
Reîncarnarea este o realitate probată de experienţele regresiilor hipnotice, când subiecţii retrăiesc vieţile anterioare, de vorbirea spontană în limbi necunoscute a subiecţilor unor accidente cerebrale, precum şi de senzaţia atât de comună de “deja-vu”. Acest lucru a fost cunoscut şi primilor initiaţi creştini, dar aceeaşi “sfinţi părinţi” au hotărât că este benefic credincioşilor să ştie că au la dispoziţie o singură viaţă să ajungă desăvârşiţi şi demni de a ajunge în Rai. În acest sens, cel mai probabil, Isus Cristos este singurul exemplar al rasei umane ajuns prin reîncarnări succesive desăvârşit spiritual, fiind cel mai probabil nimeni altul decât bătrânul Adam -singurul bărbat creat de Dumnezeu.
Revenind la încălcarea legilor conştiinţei şi blocajele malefice din subconstient, evangheliile recomandă, ca leac, mărturisirea păcatelor (care eliberează conştiinţa) şi rugăciunea Tatal nostru care cuplează, probabil telepatic, cu Dumnezeu, acesta reprogramând subconştientul.


[1] şi nu înlocuitori care fac să miroase a hoit bisericile actuale
[2] nu surogatul de tămâie
[3] Din acest motiv afirm uneori că “sfinţii părinţi” au fost orice numai sfinţi nu
[4] Îngrijorarea pentru sănătatea omului nu face Direcţiile de sănătate publică să nu fie tolerante cu acest obicei barbar şi neigienic. A auzit cineva de autorizaţie sanitară dată bisericii?

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...