13 feb. 2012

Taine vechi [6]


Nobleţea răscumpărării
Sub efectele atacurilor, cu încăpăţânarea caracteristică de a arăta că nu este nicicum, cu nimic mai prejos de ceilalţi ce mereu îi erau daţi ca exemplu, a urmat o perioadă a vieţii cu mari meandre. N-a fost o perioadă de ridicare, de înălţare, ci mai repede una de coborâre. Prea multele-i cedări, mai ales pe planul ce-i era reproşat, încercarea de a rezolva rapid ideea reproşurilor, unele drumuri repetate, dar şi aspectul divin ce îi permitea o anumită largheţe pentru ca, după o suficientă coborâre să-i arate că este necesară o mare schimbare, au lăsat amprente cu sensuri, direcţii, mărimi şi intensităţi care, deşi au avut per total o mare însemnătate, pe bucăţi luate, au o însemnătate mai mică în acest moment. A fost necesarul drum de a se ajunge într-un anumit punct al vieţii în care să intervină karma. Şi chiar şi în după momentul acela, al începerii plăţii karmice s-a manifestat încă drumul cu meandre, dar s-au manifestat, din plin şi efectele atacului şi ajutorului de dinainte. Corzile erau întinse la maxim şi puterea informaţiei, dată ori schimbată, era şi ea maximă, porţile fiind încă deschise.
***
Cu acest bagaj, destul de greu, şi la o înălţime spirituală (energetică) mică, viaţa a intrat într-un alt ciclu din ceea ce se numeşte desăvârşire. Au fost faptele cele care se poate spune că au dus la o asemenea mică înălţime, dar nu trebuie să fie neglijat şi factorul extern deosebit de nefavorabil. O realitate însă poate fi considerată şi necesitatea de a se ajunge în acel punct în care plata karmică se putea face, căci, independent, spiritele ce trebuiau să-şi primească plata se aflau, şi au rămas, pe un nivel scăzut, mult prea scăzut ca, după ce datoriile erau plătite să mai poată avea influenţă (cu excepţia manifestărilor egotice) asupra celui ce intră, în relaţionarea karmică, dator. Repet, necesitatea exista, poate doar momentul ar fi fost să fie altul, efectele ieşirii din această relaţie să fi fost altele, dar plata, cu sau fără voie, cu sau fără conştientizare, trebuia făcută!
Stând sub semnul trecuturilor, prima mare datorie karmică (până la acest moment au fost şi altele, dar irelevante) nu se poate vorbi de o normalitate a relaţie. Chiar şi în plan uman, real, dorinţa de supunere a unui spirit înalt, ajuns, din necesita-te, la cheremul unui altul mic, iar ca om dominat de ego, alimentat de propriile-i rădăcini, era marcată de cedarea unor drepturi elementare, drepturi statuate (însă imposibil de verificat) şi de legile omenşti. Pe drept vorbind, omeneşte, totul ar fi trebuit să se încheie repede, la scurt timp după ce a început. Pe acest plan nu se poate vorbi decât de presiunea, la nivel verbal, a apropiaţilor, presiunea faptelor şi întâmplărilor anterioare şi presiunea unei realităţi existente în acel moment. Încă existenţa meandrelor era semnul că relaţia se afla sub imperiul altor legi decât cele vizibile, palpabile.
***
Karma (din sanscrită: - efect, faptă) este un concept filosofic-religios, prin care fiecare acţiune - fizică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare. Aceasta nu se manifestă neapărat în actuala viaţă.
"Karma" înseamnă acţiune. Pentru a înţelege mai bine conceptul de karmă, Swami Vivekananda, foloseşte exemplul unei pietre aruncată în vid (unde forţa gravitaţională a planetelor nu există). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un moment (masă x viteză) egal cu cel care l-ai folosit pentru a o arunca. În acelaşi fel, orice acţiune se întoarce în cele din urmă, egal şi în aceeaşi formă, la cel care a iniţiat-o.
De ce nu este acest concept evident pentru noi toţi? Explicaţia o dau suficient de bine yoginii: pentru că uităm. Uneori, efectul acţiunilor din trecut se manifestă la un moment ulterior în aceeaşi viaţă, alteori se actualizează doar într-o viaţă viitoare, când condiţiile sunt propice. Chiar când se manifestă în viaţa actuală, omul a uitat de mult acţiunea respectivă şi nici se poate vedea întotdeauna legătura, pentru ca ea nu este doar la nivelul fizic, material. Căile "Domnului" nu sunt întotdeauna uşor de înţeles. Este nevoie de o adâncă profunzime spirituală. Chiar mai dificil este să se poată vedea conexiunea cu o faptă dintr-o viaţă anterioară, mai ales acum când cei mai mulţi se întrebă încă dacă aşa ceva chiar există.
Karma nu înseamna neapărat ceva rău, şi nu are decât o legătură extrem de vagă cu ideea creştină de "păcat". Nu este o pedeapsă. Este pur și simplu legea firii, unde ceea ce semeni, aia culegi. Sau, altfel spus, Karma nu are meniu, ea te serveşte cu ceea ce vrea ea! Faptele bune se vor întoarce cândva la cel ce le face, la fel cum se vor întoarce și cele negative. Depinde ceea ce face, depinde ce ceea ce proiectează în viaţă, în fiecare moment.
Legea karmei este descrisă în foarte multe tradiţii spirituale. Chiar în Biblie Iisus face mai multe referiri la ea, într-un mod foarte explicit: “cine seamănă vânt culege furtună“, “cel ce ridică sabia de sabie va fi tăiat“, “cu măsura cu care judeci vei fi judecat”, fiindcă, înainte de toate, “Precum în Cer, aşa şi pe Pământ”.
Este evident faptul că oamenii nu se nasc egali, unii având încă de la naştere tot felul de malformaţii, boli genetice, debilitate mentală sau fizică, etc. În aceste condiţii oricine se poate întreba: “unde este Dreptatea Divină? Pentru ce trebuie să pătimească un copil inocent care se naşte cu malformaţii?”. Creştinismul nu poate răspunde la aceasta întrebare decât cu ideea că acele persoane trebuie să pătimească pentru păcatele părinţilor, ceea ce este total nedrept. Chiar şi cea mai simplă lege umana spune că cineva trebuie pedepsit doar pentru ceea ce el a făcut şi nu pentru faptele comise de o altă persoană. Cu atât mai mult legile divine, care sunt în mod perfect drepte, trebuie să răsplătească pe fiecare după faptele sale şi nu ale altuia.
Chiar şi dacă se poate considera o persoană cu cele mai mari păcate imaginabile, care în fiecare secundă din viaţa ei a comis un păcat de moarte, totuşi toate aceste păcate luate la un loc nu vor echivala niciodată cu necesitatea unei pedepse veşnice. Până şi justitia umană acordă pedepse proporţional cu gravitatea faptei rele comise şi cu atât mai mult Justiţia Divină face la fel.
La multele întrebări legate de un mod neînţeles de pedepsire, legea karmei răspunde foarte simplu: fiecare primeşte exact ceea ce merită, nici mai mult nici mai puţin. Chiar dacă această recompensă nu vine imediat, la un moment dat ea tot va veni.
Alte întrebăre care se pot pune sunt următoarele: dacă tot Universul este guvernat de legea cauzalităţii şi deci există o cauză pentru tot ceea ce se petrece, înseamnă că nu există liberul arbitru? Înseamnă că toate alegerile umane sunt făcute în mod determinist datorită karmei şi a cauzelor active din acel moment? Răspunsul la această întrebare este mai complicat şi necesită explicarea mai multor aspecte. Ceea ce se poate spune acum este faptul că în Univers într-adevăr totul este determinist, deci nimic nu este întâmplător, aleator sau haotic ci totul respectă anumite legi. Pe de altă parte însă, o parte a fiinţei umane este constituită de spirit sau scânteia divină care exista în fiecare şi care conferă filiaţia divină. Această scânteie divină sau spiritul, este dincolo de spaţiu şi de timp şi, de fapt, este dincolo de orice lege fizică din Creaţie, la fel cum şi Dumnezeu este deasupra oricărei legi. Dacă spiritul este dincolo de timp, evident că legea cauzalităţii nu i se mai aplică, fiindcă nu se mai poate vorbi de o cauză care să fie “anterioară” efectului. De aici rezultă clar că orice om care devine din ce în ce mai mult una cu spiritul divin din el va constata totodată şi o mult mai mare stare de libertate şi un liber arbitru din ce în ce mai extins, relativ la karmă. Din acest motiv chiar gradul suprem de desăvârşire (îndumnezeire) este numit uneori ca fiind suprema “eliberare” spirituală. Pe de altă parte, o persoană care se menţine cu conştiinta doar la nivelul corpului fizic, în mod cert se va afla aproape complet sub influenţa determinismelor pe care legile Universului i le impun şi astfel liberul său arbitru va fi aproape inexistent.
***
Aşadar, o relaţie de acest tip, pe latura emoţional-sentimentală, dezvoltă sentimente multiple, care pot să se identifice cu dragostea dar pe lângă cele ce pot duce la o asemenea identificare, există altele care o pot scoate de sub această identitate: mila, superioritatea/inferitatea, cu cele ce vin din acestea: minciună, dualitate, infidelitate reciprocă, chiar dacă nu totdeauna cu manifestare fizică... Relaţiile karmice pot include, fără a fi obligatorii, şi copii. Dar apariţia unui copil, în cazul unui bărbat nu este tot una cu apariţia unui copil în cazul unei femei. Pentru o femeie copilul poate fi, şi de multe ori chiar asta este, o binecuvântare, un semn al protecţiei divine.
Momentul vieţii cerea o intervenţie a divinităţii, cu mai multe roluri. Cel mai importat rol era acela de protecţie a vieţii, căci la nivelul energetic din acel moment, acele cedări şi contrări coborâtoare, mediul negativ, erau factori ce puteau agrava starea fizică. Motivul venirii pe Pământ a spiritului cerea din plin această intervenţie.
Intervenţia era necesară şi pentru a arăta o altă faţă a trăirilor, a raportării la mediul social. Cum aspectele karmice erau agravate de comportamente, de dorinţe egotice, o prea mare scădere a liberului arbitru ar fi putut duce la puternice stări de alienare, de ieşire din normal. Astfel Dumnezeu a luat o hotărâre: întreruperea efectelor vechi şi noi, şi, în “colaborare” cu un alt spirit, ce şi-a ales venirea aici, a încercat să dea de veste, să arate ceea ce este bine, ceea ce nu este bine. Legea Divină spune că: Cine are ochi să vadă... iar nerespectarea acestei legi îşi avea plata ei...
Despre spiritul ce a venit nu voi face o prea mare discuţie. Nu pentru că nu aş avea dreptul de a şti, nu pentru că aş avea teamă de a vorbi, dar regula “deontologică” trebuie resprectată. Motivul venirii acestui spirit (despre care am spus ceea ce era normal să spun referitor la egalitatea dintre noi) era şi acela de a arăta lipsa acelei părţi, înlocuită, de suflet, de a arăta capabilitatea sentimentală. Dar era un spirit atins, lovit de nişte “unde” ce i-au vrut deviat drumul. Aşa cum şi eu port “semnul arsurii”, aşa şi el îl poartă! Un spirit ce-şi caută acum adevăratul drum. Dar, atunci, a arătat că vorbele celor ce nu voiau să tacă erau vorbe în vânt!
Tot ceea ce a urmat, o lungă perioadă de timp, s-a trecut sub semnul acestei protecţii, timp în care, de o parte şi de alta au existat frământări şi transformări. Relaţia depăşise deja faza pur karmică, meandre reapăruseră, viaţa, la început stând într-o aşa-zisă plafonare, arăta necesitatea apariţiei unui final ce nu putea fi evitat. Se estompaseră multe din efectele atacului vechi şi multe din efectele acelui ajutor ce se manifestase continuu, însă erau doar estompate. Finalul, în forma în care se prefigura şi în forma în care s-a şi întâmplat, pe plan uman spunea şi nu spunea ceva, dar dacă atenţia era deplină, pe plan spiritul erau multe concluzii de tras. Unul urcase, altul coborâse. Însă durata de plată depăşind valoarea datoriei s-a întors puţin împotriva protagoniştilor. S-ar putea folosi aici expresia “Ocaziile ratate se răzbună”. Urcuşul la care am făcut referire urma să se manifeste printr-o formă de plată rapidă, în această viaţă, formă specifică iniţiaţilor, ascensionaţilor. Şi totul se corobora cu intrarea în poate cea mai grea datorie, de altă factură, o plată ce se putea solda cu întreruperea misiunii, o plată karmică ce avea alternative. Ceea ce fusese se terminase, ceea ce venea începea. O meandră emoţională şi pe planul gândirii. Una dintre alternativele plăţii karmice următoare era însă anihilată de acele forme-gând estompate. Fusese anihilată şi de frică. În plus suportul energetic al vieţii, dat de mediu, apropierea de un spirit în decădere, lăsau poarta deschisă unor întâmplări fără comparaţie, unor întâmplări asemănătoare vieţii în condiţii de război medieval.
Ca o paranteză, trebuie să completez ceva referitoare la spiritul salvator (fără exagerare): eu ştiu ce înseamnă să fii lovit înainte de a para măcar cu un gând. Şi mai ştiu şi ce însemnă cutremurul social în faţa căruia te pune viaţa. Dar, totodată, ştiu şi ceea ce are de făcut. Dacă cineva se mai întreabă de ce am ajuns eu în preajma unui spirit de această anvergură, e cazul să caute prin Ceruri un răspuns satisfăcător sau...

Niciun comentariu: