12 feb. 2012

Taine vechi [4]

-continuare din Taine vechi [3], Începuturi fortuite-
Implacabile imbolduri
Ajutorul la care am făcut referire este în totala lui esenţă, negativ, oricât s-ar încerca a se aduce în sfera circumstanţelor atenuante. Faptul că are motivaţie ideea că pentru binele copilului meu, pentru binele prietenului meu, nu are nimic de-a face cu binele necesar persoanei ajutate, a victimei. În plus este un ajutor condiţionat prin chiar ideea de la care porneşte. Ca o paranteză, este cazul să menţionez că singurul bine adevărat ce se poate face victimei este conştientizarea şi argumentarea stării de victimă şi a motivelor care au condus la această stare.
Victima, oricât de convinsă ar fi că drumul anterior este unul greşit, are o opoziţie firească la orice ingerinţă externă, căutând să-şi rezolve problema, de care se consideră singura vinovată. Oricine, oricum ar interveni, nu are nici o şansă de a primi acces cu această intervenţie la viaţa personală a victimei şi respectiv la problema sa.
Ajutorul însă când începe a se da se dă în întregime căci pe acest paln nu încap jumătăţile de măsură, căci aici intervine orgoliul salvatorului de a şti că binele-i se întâmplă. Iar acţiunile au aceeaşi formă care nu ţine cont de daunele create de atacatorul vânător. Important este rezultatul social...
Cum, de la suprafaţă, e greu să vezi în interiorul unei sfere, mai ales când privirea aruncată este superficială, tot la fel de bine modificarea structurii noesice (a sufletului) pentru cel pus doar pe impunerea propriei voinţe, pentru moment şi pentru viitor, nu a repezentat motiv de îngrijorare; cel dintâi lucru ce a fost vizat a fost ruperea acelor legături ce i se părea a fi nefirească (aici se arăta grija divină, care prin diferite forme arăta şi altora că nu exista concordanţa realităţii cu misiunea personală, însă acei care vedeau această neconcordanţă au folosit-o ca atu al propriilor fapte).
Metoda utilizată pentru ducerea la îndeplinire nu este un motiv prea mare, în primă instanţă de luat în seamă din punctul de vedere al celei care era încă în postura de victimă, căci oricare ar fi metoda (suportul energetic) prin care se impunea un plan – cu lumină ori întuneric[1] – efectele, în acest punct al vieţii erau singurele ce aveau valoare. Şi am spus doar în primă instanţă deoarece, în timp însă, calea folosită a indus efecte şi forme de manifestare caracteristice.
Ca o recapitulare a ceea ce câştigase victima din nenorocul întâlnirii unui atacator zelos şi conştient că ceea ce face este doar pentru satisfacerea interesului, dorinţei şi egou-lui propriu: înlocuirea unei părţi din suflet (ceea ce este traductibil în agonisirea, procopsirea cu o entitate ce avea o parte din control asupra sa pentru totdeauna; un totdeauna cu şansa de a fi pentru toată viaţa, dacă cineva nu ia in serios problema, văzând existenţa sa, evidentă doar în anumite momente comportamentale ale posesorului, altcineva în afara posesorului care nu avea credibilitate în faţa ignoranţilor), drumuri legate, minte legată, corzi, energie negativă trimisă, informaţii şi gânduri ce modificau imaginea realităţii şi, pentru viitorul mai puţin sau mai mult îndepărtat, lipsa sporului, instabilitatea emoţională dar mai ales sentimentală, sterilitatea, lipsa realizării profesionale şi materiale, la care se adaugă îngerul păzitor furat.
Mult, chiar foarte mult, pentru un om tânăr, mult ce ar fi fost în stare să doboare chiar un om cu un munte de putere în spate. Ajutorul divin, nevăzut, a fost cel care a ajutat victima să rămână în parametrii necesari continuării drumului prin viaţă.
Nu pot trece peste acest punct, ajutorul divin, fără a spune – cu necesara atenţie – că ajutorul divin are o consistenţă mai mare sau mai mică, dictată în primul rând de misiunea personală –destin, în altă formă de exprimare – dar şi de faptele conştinte – cât mai există această conştienţă – făcute fără influneţe externe. Un ajutor divin mare, ca în acest caz, relevă importanţa spiritului adus în postura de vânat, de victimă – importanţă dor de divinitate ştiută – dar şi importanţa ajungerii, întoarcerii la drumul asumat, a împlinirii şi îndeplinirii tuturor celor scrise înainte de Oricâte ar spune cei care vor să ia viaţa ca o glumă sau ca un efect ar legilor hazardului, tipicul ignoranţilor, există azi suficient de mulţi iniţiaţi – de la preoţi la masoni şi şamani – care aduc adevărul pe tapet, prin lupta pentru controlul asupra lumii şi oamenilor (şi fac aici referire la masoni) sau pentru luminarea şi recuperarea oamenilor (şamanii) ori predicarea cuvântului lui Dumnezeu (preoţii, adevăraţii preoţi).
Din toate cele mai sus recapitulate, aşa cum spuneam, ajutorul s-a rezumat doar la dezlegarea minţii şi tăierea unor legături (stringuri) pentru ca manifestarea socială să reintre în formele acceptate de rânduielile umane şi, pe ici pe colo câteva reparaţii şi înlocuiri ale informaţiei ce erau împotriva rânduililor. Atât şi nimic mai mult, căci şi ajutorul, faptă umană fiind şi dictată de gând de om, câutând şi manifestarea rapidă a celor dorite, agresa iarăşi victima prin inducerea unor idei care nici de această dată nu erau proprii victimei, chiar dacă, apropiindu-se, fără a se identifica, de cele ale sale şi de misiunea personală, dar şi având suportul parametrilor sociali, au fost acceptate, într-o anumită măsură doar de faţadă, obligând cumva victima să-şi creeze o lume a sa, interioară, paralelă, în care să-şi regăsească trăirile, ideile şi speranţele, creaţie tipică mecanismului de intrare în conservare şi auto-apărare, asemenea închiderii într-un gheţar ce se putea topi la momentul potrivit.
Lupta de ajutorare a început încă din timpul în care victima era supusă vânătorii, a continuat în vremea în care era considerată de vânător ca posesie definitivă şi, odată cu relevarea ajutorului divin, a puterii interioare a victimei, s-a arătat a avea mari sorţi de izbândă. O falsă realitate într-o oarecare măsură, căci erau ignorate tocmai cele două căi de ajutor naturale, dar, în necunoaştere fiind şi, iarăşi, mânat de propriul ego, salvatorul a considerat că este rezultatul acţiunii sale şi doar această acţiune trebuie să se manifeste, pe viitor.
Vor spune unii că inventez poveşti prin ceea ce scriu. Vor spune că încerc să induc idei despre omul slab, ce nu îşi are control asupra sa, bazându-se pe nepalpabilul câmpurilor energetice – sau entităţilor cum este ma uşor de înţeles – sau că sunt cuprins de alienare. Ştiu, îmi asum acest risc, de a vorbi de o (i)realitate imediată – un termen pe care l-am împrumutat de la cineva care a şi încercat să demonstreze elocvenţa ideii respective – dar nu pot sta deoparte şi ignora necesitatea de a readuce oamenii în deplina libertate, de a le reda posibilitatea ce dată le-a fost de a-şi alege calea de înălţare sau de coborâre. De fapt nu mă pot ignora pe mine, care, prin unele dintre problemele ce aici sunt descrise, cu diferenţe normale date de loc, moment, sex al personajului, persoanelor implicate, am trecut şi, graţie a ceea ce El a considerat că trebuie să facă atunci cu mine, pot acum nu doar să vorbesc despre toate acestea, ci să pot fi alături de unii oameni, de unele suflete, în drumul lor de emancipare, evoluţie, propăşire şi înălţare. Altfel spus, voi lăsa cuvintele celor ce vor să spună ceva împotriva mea, să curgă, acesta fiind un drept al lor, parte din liberul lor arbitru. Dar, la fel voi proceda şi eu, repectându-mi alegerea şi cuvântul dat, legământul făcut  cu mine însumi, cu Divinitatea în esenţă, necerut, neimpus şi nerostit, de a nu sta pasiv la tot răul care doreşte a-şi instaura supremaţia, de a mă alătura celor ce nu stau cu mâna în sân, îngropaţi în materialismul actualelor vremuri.
Rezultatul ajutorului primit a fost, pe plan direct, social, cel urmărit de salvator. Ruperea acelei legături nefireşti, dependenţei de o persoană cu dorinţe malefice, eliberarea de anumite condiţii, creearea unei impresii de drum liber, însoţită de unele mişcări în plan profesional. Toate acestea erau însă, în această fază de început a unui nou episod de viaţă, un  drum ales prin îndemnuri, poveţe şi sfaturi date de alte persoane, şi ajutat a fi ales de către salvator prin stringurile create de data aceasta de el. Fără a încerca să minimalizez rolul propriei personalităţi a celui ajutat sau să minimalizez rolul ajutorului divin, afirm aceasta, pentru că reparaţiile pe direcţia divină, am mai spus, este un proces, în general, de lungă durată. Iar faptul că ceea ce a urmat – şi mă opresc doar la planul socio-profesional – a fost o continuă căutare cu efect de schimbare şi direcţiei şi modificare a orizonturilor, vine să îmi confirme spusele. Abia când efectele reparaţiei divine au început să se arate, s-a conturat clar şi fără echivoc, direcţia reală, planul real de manifestare, urmând paşi ascensionali.
Aşa cum spuneam la început, planurile vieţii omului însă nu pot să se dezvolte unidirecţional, oricare dintre ele ar fi luat în discuţie, fiind parte a unei întreţeseri ce nu-l poate separa. Fac, toate, parte dintr-un joc de domino, înălţimea, verticalitatea unuia fiind dependentă de celelalte Nu ar fi deloc nevoie să se apeleze la cunoaşterea pe plan spiritual pentru a da înţeles şi consistenţă ideii, chiar şi adepţii filozofiei materialiste, prin psihologia care are amprentele clare ale aceste filozofii, chiar dacă vehiculează termeni foarte palpabili, nu au putut ignora această legătură, realitate crudă imposibil de inclus în reguli de calcul. Chiar şi ei recunosc existenţa unor mecanisme, punţi de legătură, ce nu pot intra în şabloanele materialismului.
Întocmai cu aceste constatări, trecând pe plan spiritual, se poate spune că existenţa formelor de câmp energetic în dezacord, în antirezonanţă cu frecvenţa caracteristică a vibraţiei spiritului ce însufleţeşte corpul uman, şi care – să vin şi eu puţin în latura materială – se păstrează nealterat – cu excepţia cazurilor în care apar bolile incurabile – în structura ADN – structură complexă, ce a necesitat timp şi muncă multă pentru descifrarea părţii active – a entităţilor negative ce se manifestă împotriva omului ca manifestare şi existenţă, face ca doar o parte din ceea ce i-ar fi fost dat omului să fie, ceea ce i-ar fi fost dat omului să trăiască, devine realitate. În astfel de condiţii omul are o imagine falsă, o imagine conjuncturală creată de aceste câmpuri informată, dar şi comportamentul uman al purtătorului, este influenţat de informaţia purtată de aceste câmpuri/entităţi. Mai mult decât atât, interacţia dintre partea structurală, informaţie iniţială, concordantă cu planul divin, şi această structură falsă, discordantă, generează un conflict intern, care la rândul ei generează stări aleatoare. Aceste stări sunt cronofage, furând timpul necesar altor activităţi care s-ar încadra în ceea ce reprezintă acel plan divin.
Cu drumurile încă legate în bună parte, şi o structură noesică afectată, planul sentimental a avut de suferit mult, fiind şi planul care se poate considera ca cel care a împiedicat cu totul ascensiunea celorlalte planuri. Căutările, cedările, împotrivirile, legăturile, au afectat celelalte activităţi, fiind ele, la rândul lor afectate, în mare parte de ceea ce era impus, dar nu trebuie minimalizată nici grija divinităţii care veghea spre a nu se depărta prea mult cărarea vieţii de drumul principal, prestabilit. Căderea fizică, ce s-a manifestat la un timp după începerea noului episod al vieţii, favorizată de întâlnirea, unui aşa-numit vampir energetic, legătura puternică ce a permis această pierdere de energie, au fost semnul lipsei întregimii structurii energetice noesice, prezenţa acelei entităţi negative, cu un comportament disociativ al oricărei relaţii. Necunoaşterea a dus la tratarea momentului ca fiind un moment tranziţional al vieţii, urmare a unora sau altora dintre fapte, şi care se va autocorecta pe măsura trecerii timpului, a condiţiilor ce se vor perinda prin viaţă.
Dar, în această perioadă, la toate celelalte achiziţii s-au adunat şi alte două stări, ce fac parte din arsenalul întunericului, stări care au rol major în predarea controlului asupra propriei vieţi: frica şi ascultarea necondiţionată.


[1] Nu sunt cel singurul, ori cel dintâi ce aduce în discuţie rolul greşit al preoţilor în impunerea unor planuri omeneşti ce înlocuiesc planul divin. Folosindu-se pe puterea harului lor, aceştia se lasă manipulaţi de rugăminţile aparent îndreptăţite ale persoanelor care vor să ajute victima, de absurditatea realităţii, repet, şi ea în afara firescului uman şi divin, deschizând poarta către victimă pentru cei care devin la rândul lor agresori, chiar dacă, aparent sun mânaţi de cele mai bune intenţii... Au vorbit şi vorbesc înaintea mea mulţi, cei mai cunoscuţi fiind Ovidiu Dragoş Argeşanu şi Constantin Gheorghiţă, dar şi câţiva preoţi, preoţi întru totul dedicaţi adevărului.
-continuare în Taine vechi [5], Tentaţia redefinirii-

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...